Aproape 80 de autovehicule blocate sau ridicate de Poliția Locală, în câteva zile

Poliția Locală a desfășurat, în perioada 14-18 ianuarie a.c., o acțiune pe linia fluidizării circulației rutiere în municipiul Botoșani, soldată cu peste 90 sancțiuni contravenționale, arată rapoartele de activitate publicate pe site-ul instituției.

Angajații comunitari au colaborat cu Biroul Rutier, monitorizând inclusiv pietonalele din oraș. A fost vizat în mod deosebit modul de oprire sau staționare a autovehiculelor de transport având masa maximă admisă mai mare de 3,5 tone, în acest sens fiind constatate și sancționate cinci neconformități.

De asemenea, polițiștii au dispus blocarea sau ridicarea unui număr total de 79 de autovehicule.

„Rugăm cetățenii municipiului să sprijine acțiunile Poliției Locale, să ne informeze despre aspectele de nelegalitate privind regulamentul circulației rutiere pe raza municipiului Botoșani și, nu în ultimul rând, să dăm dovadă de simț civic și respect pentru concetățenii noștri”, a declarat Ioan Onuțu, directorul instituției.

 

Spune-ne opinia ta