Tot de ani de zile vecinii fac sesizări peste sesizări la instituţii şi nu primesc niciun răspuns. "Vă rugăm să luaţi măsuri cu locatarii de la apartamentul 19 care au adus apartamentul într-o stare jalnică, deplorabilă, un adevărat focar de infecţie pentru întreaga scară. Adună boschetari, gunoaie cu sacoşele ba chiar au găzduit o femeie care a şi murit în apartamentul lor. Unul dintre ei îşi face de câţiva ani buni nevoile fiziologice pe scară zilnic, umblă dezbrăcat în faţa femeilor şi a copiilor. Nu putem lega o discuţie cu el pentru că ne înjură şi ne ameninţă", susţin vecinii fraţilor Popovici.
Ceea ce fotografiile nu surprind însă este mirosul din apartamentul cu două camere, plin de mizerii. Temperaturile ridicate, resturile alimentare împrăştiate plus alte resturi ascunse cine ştie pe unde oferă o combinaţie toxică, dar nesupărătoare pentru locuitorii apartamentului. "Cireaşa de pe tort" e însă un tablou, cel mai probabil reprezentând-o pe mama fraţilor, care urmăreşte cu un ochi critic dezastrul din casă.
Cei doi fraţi, Mihai şi Leontin, nu au nicio explicaţie pentru mizeria din casă şi susţin că au început "de ieri" să facă curat. Greu de spus ce presupune curăţenia pentru că, dacă s-a scos mizerie din casă, a fost prea puţină. Nu este loc să te întorci printre atâtea mizerii şi talpa pantofului se lipeşte de bucăţile de linoleum care au rămas la locul lor.
"În data de 8 iunie, am fost sesizaţi despre faptul că o tânără de 28 de ani, din mediul persoanelor fără adăpost, a fost găsită decedată de persoanele în apartamentul cărora aceasta locuia de câteva săptămâni, Femeia este cunoscută cu probleme grave de sănătate, cauzate de consumul excesiv de băuturi alcoolice, inclusiv spirt, şi în ciuda apelurilor făcute în acest sens, a refuzat îngrijirile medicale. Persoanele din apartament au relatat că în ultimele săptămâni femeia era imobilizată la pat, tocmai din cauza stării de sănătate precare", au confirmat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.
Vecinii din bloc sunt disperaţi şi spun că nu mai pot suporta mizeria produsă de fraţii Popovici. Mai mult, ei susţin că de fapt, curăţenia lor înseamnă căratul la tomberon a unor sacoşe cu conţinut necunoscut şi adusul de la tomberon de alte chestii la fel de mizerabile. "Am sesizat de mai multe ori şi la asociaţia de proprietari şi la poliţie, dar nu s-a făcut absolut nimic", spun oamenii ajunşi la capătul răbdării.
Fraţii Popovici sunt vechi cunoştinţe ale poliţiştilor, fiind cunoscuţi drept scandalagii şi nu numai. În septembrie 2014, al treilea frate, aflat acum în închisoare, a sărit cu un cuţit la Mihai, în timpul unui conflict cauzat de cât a băut fiecare, înjunghiindu-l. Bărbatul a fost dus la spital, iar medicii au ajuns la concluzia că rănile suferite i-au pus viaţa în pericol. Ca atare, procurorii l-au trimis în judecată pe Gabriel pentru tentativă la omor, fiind condamnat la nouă ani de închisoare. "Fratele din puşcărie sigur o duce mai bine decât ăştia doi din casă", concluzionează trist vecinii.