Apele Române: Botoșaniul rămâne cel mai afectat județ din România, în 140 de localități s-au impus restricții!

În aproape 450 de localităţi, din care 6 oraşe, care dispun de sisteme centralizate, alimentarea cu apă a populaţiei este asigurată cu restricţii, respectiv în anumite intervale orare.

Administraţia Naţională "Apele Române" anunţă, luni, că, în prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 79,77% (în scădere faţă de săptămâna trecută, când era de 80%).

”Menţinem însă un volum de cca 3,46 miliarde mc existent, fapt ce asigură necesarul de apă brută pentru beneficiari din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat. Estimăm la sfârşitul lunii iulie în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie şi industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, un coeficient de umplere de cca. 77%”, transmite Administraţia Naţională "Apele Române".

 

Astfel, se situează sub debitele medii ale lunii următoarele sectoare de râuri (57, faţă de 12 cât erau săptămâna trecută):

- 6 sectoare pe râurile interioare, respectiv pe râul Jiu (judeţul Gorj) şi pe râul Buzău (judeţ Buzău), se află în faza de atenţionare-avertizare pentru folosinţele populaţie şi industrie;

- 9 sectoare pe râurile interioare, respectiv pe râul Olt (judeţ Harghita) şi pe râul Ialomiţa (judeţele Ialomiţa şi Brăila), se află în treapta 1 de restricţii pentru irigaţii;

- 2 sectoare pe râurile interioare, respectiv pârâul Belinul Mare şi pârâul Vadasz (judeţul Covasna) se află în treapta 2 de restricţii pentru piscicultură;

- 30 sectoare pe râurile interioare, respectiv râul Buzău (judeţul Brăila), râul Călmăţui (judeţele Brăila şi Buzău), râul Olt (judeţul Braşov), pârâurile Homorodul Mare - Fişag (judeţul Harghita), pârâurile Belinul Mare, Belinul Mic, Aita, Debren, Saciova, Ojdula, Caşin, Turia, Mărtineni, Borviz, Zăbala, Mărcuşa, Fundul Piriului (judeţul Covasna), se află în treapta 3 de restricţii pentru irigaţii şi piscicultură.

- acumulările Pârcovaci, Hălceni din judeţul Iaşi, acumularea Cal Alb din judeţul Botoşani şi acumularea Mănjeşti din judeţul Vaslui se află în treapta 3 de restricţii pentru populaţie, industrie, irigaţii şi piscicultură.

”În prezent, în 449 de localităţi (inclusiv comune şi sate) reprezentând 15% din localităţile de la nivel naţional, din care 6 oraşe (Dorohoi, Târgu Neamţ, Târgu Ocna, Roman, Paşcani şi Hârlău, parţial municipiul Iaşi) care dispun de sisteme centralizate, alimentarea cu apă a populaţiei este asigurată cu restricţii de către operatorii de apă, respectiv în anumite intervale orare. Cele mai afectate localităţi sunt în judeţele Botoşani - 140 localităţi, Iaşi - 77 localităţi, Alba - 62 localităţi, Gorj - 35 localităţi, Vrancea - 21 localităţi, Bacău - 19 localităţi, Neamţ - 17 localităţi, Galaţi - 16 localităţi, Hunedoara - 12 localităţi, Vaslui - 10 localităţi, Olt şi Argeş - 8 localităţi”, transmit reprezentanţii ”Apele Române”.

Totodată, în 251 de localităţi care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale sunt fântâni secate, comunităţile fiind afectate de secetă. Cele mai multe localităţi afectate sunt în judeţele Botoşani, Vaslui, Prahova, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Galaţi.

Cele mai afectate rămân localităţile din judeţele Botoşani - 144 de localităţi, din care parţial şi municipiul Dorohoi, Vaslui - 61 de localităţi, Neamţ - 12 localităţi, Iaşi - 7 localităţi, Suceava - 9 localităţi.

În plus, în urma solicitării părţii române către Republica Moldova, grupul operativ tehnic de la acumularea Stânca-Costeşti a aprobat şi executat majorarea debitului evacuat din acumulare, de la 38 mc/s la circa 60 mc/s pentru o perioadă de 7 zile.

Având în vedere prognoza hidrometeorologică pentru perioada imediat următoare, specialiştii de la ”Apele Române” fac apel la populaţie privind utilizarea raţională a apei, prioritatea maximă fiind alimentarea cu apă a populaţiei.

Ei transmit şi o serie de recomandări:

- verificarea periodică a instalaţiei de apă din locuinţă, a vaselor de toaletă şi a oricăror altor mijloace de consum apă astfel încât să fie în stare bună de funcţionare, iar dacă se constată defecţiuni să fie reparate în regim de urgenţă;

- folosirea raţională a apei la baie şi bucătărie fără a lăsa robinetul să curgă nejustificat (fără a face operaţiuni de spălare);

- folosirea, pe cât posibil, a fântânilor pentru udarea grădinilor sau folosirea unui sistem de irigare care minimizează consumul de apă (ex: prin picurare);

- refolosirea apei în care se spală legumele şi fructele pentru udarea plantelor;

- întreţinerea permanentă a piscinelor pe tot sezonul de vară pentru evitarea golirii şi reumplerii acestora;

- montarea economizoarelor de apă la robinete;

- utilizarea maşinilor de spălat (rufe şi vase) în perioadele din zi când este consum mic de apă;

- folosirea/înmagazinarea apei din precipitaţii;

- adâncirea/denisiparea fântânilor/forajelor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La 25 de ani, un tânăr din județul Botoșani a pus 100 de hectare pe picioare: „Agricultura nu este făcută pentru oricine”

astăzi, 11:09

La doar 25 de ani, Cosmin Ionuț Ciobanu din Călărași, județul Botoșani, și-a construit propriul drum în agricultură, un domeniu în care pasiunea trebuie dublată de multă muncă, ...

Cu o alcoolemie de 1,22, un bărbat din Botoșani s-a gândit să fure o mașină!

astăzi, 10:23

La data de 08 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 55 de ani, din localitatea Flă...

Gazul ajunge mai aproape de nordul județului Botoșani!

astăzi, 10:20

Un proiect major pentru dezvoltarea infrastructurii energetice din județul Botoșani a făcut un pas important. Guvernul României a declarat proiectul de dezvoltare a Sistemului Național de Tr...