Antonescu, reales preşedinte al PNL: "Dacă nu câştig prezidenţialele în 2014 mă retrag din conducerea partidului"

Crin Antonescu a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PNL, delegaţii la Congresul partidului exprimând în favoarea moţiunii şi echipei propuse de acesta 1343 de voturi "pentru" şi 44 "împotrivă", 50 de voturi fiind nule.
 
Iniţial, preşedintele comisiei de numărare a voturilor, Gigel Ştirbu, a anunţat de la tribuna Congresului că rezultatul indica 1434 de voturi "pentru", 44 "împotrivă" şi 50 de voturi nule. El menţiona totodată că buletine utilizate au fost în număr de 1437.
 
După un timp, el a revenit la tribuna Congresului şi a precizat că numărul voturilor "pentru" exprimate de delegaţii la Congres este de 1343.
 
"Probabil din cauza emoţiilor sau din cauza grabei care mă caracterizează ca oltean am citit, în loc de 1343, 1434 de voturi", a spus acesta.

Echipa de conducere propusă de Crin Antonescu este formată din prim-vicepreşedintele partidului, secretarul general, 15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive şi alţi 16 vicepreşedinţi.
 
Astfel, Klaus Iohannis este prim-vicepreşedintele PNL, iar Eduard Hellvig secretarul general.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, după realegerea sa în funcţie la Congresul partidului, că are emoţii cauzate nu atât de recunoştinţa în faţa încrederii acordate, cât de gândul că este ultima oară când participă, cel puţin ca preşedinte al PNL, la un Congres al partidului.

"Nu am limitare la numărul de mandate, dar am avut în vedere faptul că în intervalul de până la următorul Congres, cel din 2016, vor fi alegeri prezidenţiale în 2014, pe care, dacă le voi câştiga, voi deveni preşedintele Româiei, deci nu voi mai putea fi membru al PNL şi cu atât mai puţin preşedinte".

"Dacă nu le voi câştiga, oricum mă voi retrage din conducerea PNL şi atunci deci acesta este ultimul Congres al PNL la care am participat în calitate de preşedinte", a adăugat Antonescu.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...