Antonescu: Cerem actualei puteri să ne aşezăm la masă, să pregătim cât mai curând alegeri anticipate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că PNL va cere actualei puteri pregătirea cât mai curând de alegeri anticipate, el apreciind că aceasta este "singura soluţie" pentru ca în anul 2012 "toate formele de nemulţumire publicvă să nu escaladeze".

"PNL - şi vom cere acest lucru şi partidelor din USL - cere actualei puteri, preşedintelui, PDL, complicilor săi de la guvernare să ne aşezăm la masă şi să pregătim cât mai curând alegeri anticipate", a spus Crin Antonescu.

El a apreciat că aceasta este "singura soluţie" pentru ca în anul 2012 "tulburările sociale, manifestaţiile de stradă, toate formele de nemulţumire publică să nu escaladeze, pentru că acest lucru nu este în folosul nimănui".

Întrebat care va fi procedura pentru a declanşa eventuale alegeri anticipate, Crin Antonescu a spus: "Când există un acord politic între formaţiunile care există în Parlament pentru alegerile anticipate, se anunţă acest lucru, după aceea se intră în proceduri prescrise de Constituţie şi cel târziu în martie putem să avem aceste alegeri".

Antonescu a apreciat ca evident faptul că o asemenea acţiune ar detensiona lucrurile şi "ar da şansa ca autorităţile României să aibă o nouă credibilitate, indiferent cine ar câştiga".

Mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...