Antonescu: Au fost zece ani foarte proști și răi pentru România. Băsescu nu e singurul vinovat
Stiri Botosani Monday, 31 August 2015 Actualitate"Dacă lăsăm istoria și sensurile ei deoparte, dacă lăsăm identitatea unei națiuni, procesele de memorie colectivă, și discutăm doar în termeni de statistică și fapte practice brute, au fost zece ani în care s-au întâmplat multe lucruri bune. Nu datorită unor politicieni, ci datorită unui făgaș favorabil pe care ne-am aflat cu toții. Dacă, însă, discutăm despre discursul public, etica publică, despre calitatea vieții politice, modelele publice din România, au fost zece ani dezastruoși și am spus-o de pe vremea când era în mandat și îl priveam cu mânie, o spun și acum când Traian Băsescu e o amintire urâtă. Eu nu pot să duc resposanbilitatea pentru asta în curtea unui singur om, fie și el încărcat cu puterea cu care Traian Băsescu a fost încărcat. Pentru că dacă un om, care din postura celui mai înalt demnitar al țării, se comportă atât de des ca un mitocan, vina nu îi aparține. Vina aparține unei sumedenii de oameni cu prestigiu, oameni criterii, oameni cu audiență care îl elogiază pentru asta, care nu amendează asta", a declarat Crin Antonescu.
În viziunea sa, problema esențială este că memoria publică nu a fost, chiar și după nenorocirile provocate de regimul comunist, "deloc crescută sănătos".
"E o catastrofă stilistică ce a pățit România, în ultimii zece ani. Nu a fost Traian Băsescu vinovat și așa-zișii intelectuali 'ai lui'. Invazia de false modele, toate aceste lucruri sunt asociate cu cine a condus o țară. Au fost zece ani foarte proști și răi pentru România. Problema e că memoria noastră e și mai scurtă, că memoria publică nu a fost, și după nenorocirea de aproape jumătate de veac a comunismului, deloc crescută sănătos. Noi ținem minte -marele public, noi toți, cu excepții care, în fond, nu mai contează- lucruri greșite numai pentru că ele au fost relatate greșit. Noi avem memoria anecdotei mai degrabă decât memoria faptului semnificativ. Noi avem întotdeauna disponibilitatea de a asuma o virginitate iluzorie", a adăugat Crin Antonescu.
În acest context, fostul președinte al PNL a punctat faptul că propaganda ultimilor zece ani și falsificarea brutală a anumitor momente politice cheie au urmări.
"Cum a fost posibil ca un mic aparat de propagandă, din jurul fostului președinte, să ne inoculeze ideea că noi am început în 2004 să terminăm cu comunismul? În ultimii zece ani, în care s-a investit major în propagandă, nu neapărat de către Traian Băsescu, ci și de adversarii săi (...) Lovitura de stat din 2012. Înverșunarea cu care acest lucru s-a repetat a făcut ca, pentru o parte dintre români, să rămână această idee. Falsificare brutală! Cam astea sunt lucrurile care au fost foarte rele, în ultimii zece ani. Mai rele și cu urmări mai adânci decât nenorocita de tăiere a salariilor și jaful din banii publici, aceste păcate au urmări. Salariile s-au refăcut. Oamenii au suferit, dar memoria se reface mai greu. Chiar dacă Traian Băsescu a terminat-o rău, în sensul că foarte multă vreme l-a antipatizat și foarte multe lucruri care, oricum, au fost cusute cu ață albă s-au și descusut, mă tem că, la capătul acestor zece ani, Traian Băsescu a rămas un model de reușită, un model de succes și că mulți oameni gândesc: 'da domne, a mințit, dar uite... s-a descurcat întotdeauna, a reușit, a reușit, a reușit'. Cred că e una din marile noastre probleme de rădăcină. Cum reușim și ce e reușita?", a adăugat Antonescu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Micuța artistă din Botoșani pe scena Românii au Talent. „O bucurie imensă să fiu difuzată în Vinerea Mare” (Foto, Video)
Andreea Tîrnăucă, o micuță artistă din Botoșani, va putea fi urmărită vineri seară pe scena Românii au Talent. Micuța artistă este originară din comuna Cristești și &...
Membră în comisia Olimpiadei Naționale de Informatică, despre ”noaptea de foc” de la Botoșani: ”Nu am mai văzut aşa ceva nicicând, niciunde!” / ”Vă apreciem şi vă suntem recunoscători!”
O profesoară de Informatică și, totodată, membră în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Informatică, a formulat o scrisoare deschisă în care aduce o serie de lămuriri dup...
(P) Sloturi cu povești narative: viitorul divertismentului în iGaming?
Industria iGaming a cunoscut o evoluție remarcabilă de-a lungul timpului, adaptându-se constant la preferințele și așteptările jucătorilor. De la primele mașini mecanice până la s...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.70 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici