Antonescu: 10 mai ar putea fi o a doua zi naţională

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că ar putea susţine ideea ca data de 10 mai, când este serbată regalitatea, să devină o a doua sărbătoare naţională, după ziua de 1 Decembrie, precizând că ideea ar putea fi luată în discuţie şi la revizuirea Constituţiei, informează Mediafax.
 
Antonescu a fost întrebat dacă ar milita pentru ca data de 10 mai să devină o zi naţională.
 
"Nu în locul celei de 1 Decembrie, dar, sub o formă sau alta, alături de cea de 1 Decembrie cred că putem să luăm în serios o asemenea propunere", a afirmat Antonescu.
 
Declaraţia survine la trei zile după ce premierul Victor Ponta a adresat un mesaj de felicitare Casei Regale cu ocazia Zilei Monarhiei. Preşedintele PSD spune că apreciază rolul dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen în contruirea României moderne, chiar dacă rămâne un republican convins.
 
"Deşi sunt republican convins, nu pot să nu apreciez rolul pe care monarhia l-a avut în istoria noastră şi în construirea României moderne. 10 mai, Ziua Regalităţii, marchează un moment important din trecutul naţiunii române, care ne arată că demnitatea, dragostea de ţară şi onoarea sunt trăsături pe care liderii politici adevăraţi le transmit poporului, făcându-l astfel mai puternic şi mai rezistent în faţa provocărilor istoriei", scrie premierul Victor Ponta pe Facebook.
 
Postarea este însoţită de o imagine a blazonului Casei Regale.
 
Vineri, România a sărbătorit Ziua Regalităţii. Cu o triplă semnificaţie, 10 mai s-a impus în perioada modernă drept cea mai bună alegere pentru Ziua Naţională a României, fiind sărbătorită din 1867 până în 1947.
 
Pe 10 mai 1866 Carol I a devenit domnitor al României. 11 ani mai târziu, tânărul stat îşi oficializa independenţa iar la 10 mai 1881 România devenea regat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...