Meteorologii au emis o avertizare de tip cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru județul Botoșani, valabilă până joi seară, la ora 22:00.
Conform prognozei de specialitate, va continua să ningă viscolit, se va depune un nou strat de zăpadă și vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h.
În județul Botoșani a fost închisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule, de miercuri seară, începând cu ora 21:30, ca măsură de siguranță pentru protejarea vieții cetățenilor, care ar putea rămâne blocați pe drum în propriile autovehicule.