Angajatii din Sanatate lupta sa mai recupereze din banii "taiati" de stat in 2010!

Sindicatul Speranta, al personalului nemedical de la Spitalul Judetean Mavromati Botosani, impreuna cu Sindicatul Sanitas, vor inainta, pana la sfarsitul lunii iunie, o actiune la Curtea de Apel Suceava, prin care vor contesta majorarea de 15% aplicata de la 1 ianuarie.
 
Victor Nitu, presedintele Sindicatului Speranta, care este si juristul Spitalul Judetean, sustine ca in realitate procentul cu care s-au majorat lefurile este mult mai mic de 15%. Aceasta majorare a fost contestata si la Ministerul Muncii si Ministerul de Finante, insa raspunsul primit este nefavorabil.

"Am contestat pe contencios administrativ si la Ministerul Muncii si la cel de Finante, pentru ca practic aceasta majorare de 15% nu a fost de 15%, ci mai putin. Ne-au tranmis ca nu este asa, ca formula pe care au dat-o ei este cea corecta. Ori noi avem dovada ca nu este asa. Practic, majorarea de 15% a fost doar cu 8, 9 sau 10%. Vom merge mai departe la Curtea de Apel", a spus Victor Nitu, presedintele Sindicatului Speranta.

Actiunea in instanta va fi intentata in numele a aproape 1.000 de angajati din sistemul sanitar.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...

Partenerul Loredanei, acuzat de omor în Dublin, în arest preventiv!

astăzi, 14:20

Un bărbat de 47 de ani a fost pus sub acuzare pentru uciderea Loredanei Morosanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, găsită moartă luni dimineață în locuința sa din Finglas, Dublin. D...

Fanfara din Vorona, Premiul I la Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești!

astăzi, 13:47

Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești, aflat la ediția a XVII-a, a avut loc luni, 26 octombrie 2026, la Ateneul Popular din Calafindești, județul Suceava, și a fost organizat de...