Anevrismul cerebral: durerile de cap puternice anunță umflarea și ruperea unui vas de sânge din creier
Stiri Botosani Monday, 11 May 2015 ActualitateCând unul dintre aceste vase se rupe, creierul este inundat de sânge, iar în funcție de gravitatea hemoragiei, pot să apară probleme temporare la nivel cerebral, altele care să persiste o perioadă mai lungă de timp sau chiar moartea.
Care sunt cauzele anevrismului?
Anevrismul cerebral poate fi congenital, secundar unor anomalii ale pereților arteriali. Este mai frecvent la persoane cu boli de țesut conjunctiv sau rinichi polichistic, cu boli ale sistemului circulator (ex: malformații arterio-venoase). Alte cauze includ traumatisme la nivelul capului, hipertensiune arterială, infecții, tumori, atreoscleroză, fumat, consum de droguri.
Frecventa lor este mai mare la persoanele vârstnice (tipic, vârsta medie de prezentare este cuprinsă în intervalul 40-60).
Din păcate, anevrismul este destul de comun, de cele mai multe ori asimptomatic și descoperit accidental la autopsie. În cazul în care sângerarea este mică, anevrismul se poate repara prin neurochirurgie prin care să se “lipească vasul așa cum era înainte.
Anevrismele de multe ori rămân mici și nu se rup așa că nu pun în pericol viața.
În cazul în care apar simptome, acestea pot să fie reprezentate de dureri de cap, amorțeală sau slăbiciune într-o anumită zonă a feței, pupile dilatate sau probleme de vedere.
Migrenele asociate cu anevrisme sunt severe, din cauză că sângele irigă creierul. Câteodată, acestea pot să fie însoțite de stare de greață și chiar vomă sau durere de gât, senzația că acesta este înțepenit.
În cazurile mai grave apar și leșinul, momente de pierdere ale cunoștinței, crize care seamană cu cele de epilepsie.
Atunci când există posibilitatea să ai anevrism, trebuie să faci teste precum RMN, o tomografie și angiografie cerebrală.
În funcție de factorii de risc pe care îi prezintă persoana cu pricina, precum vârsta înaintată, boli cardiovasculare, inimă instabilă, medicul va decide dacă este sigur sau nu să realizeze o operație chirurgicală. Două tipuri de asemenea intervenții sunt cele mai frecvent întâlnite: microembolizarea sau clamparea chirurgicală.
Există câteva modalități prin care un anevrism poate să fie prevenit:
– prin verificarea și ținerea sub control a presiunii sanguine;
– verificarea colesterolului, astfel încât acesta să nu depășească limitele normalului și să nu se ajungă la probleme cardiovasculare;
– reducerea nivelului glicemiei, în cazul în care aceasta este foarte ridicată;
– trebuie evitat pe cât posibil stresul, în special cel cronic, pentru că acesta pune presiune asupra vaselor de sânge și în timp acestea pot ceda;
– trebuie evitat fumatul si consumul de alcool în exces, ca să nu mai vorbim de evitarea consumului de droguri;
– trebuie mentinută o greutate a corpului constanta, bineînteles, evitând supraponderabilitatea;
– mișcare de cel puțin cateva ori pe săptămână, măcar câte o jumătate de ora pe zi, exercițiile cardiovasculare fiind foarte bune;
– odihna este foarte importantă, așa că încearcă să te odihnești cel puțin 7 ore pe noapte;
– ai grijă la medicamentele care pot să schimbe grosimea sângelui și consulta-te cu medicul dacă acestea sunt sigure pentru tine pot da efecte adverse periculoase;
– evită grăsimile pe cât posibil și consumă cât mai multe fructe și legume.
Doctorul Zilei
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un Baraj, abandonat după revoluție, ar fi putut iriga 32.000 hectare și ar fi apărat Moldova de inundații. Lucrările ar putea fi reluate!
Regimul comunist avea în derulare două mari proiecte pentru regiunea Moldovei: podul peste râul Siret și un baraj. Lucrările la pod ar putea fi reluate, în timp ce în constr...
Deputatul PSD Marius Budăi: „Cu PSD putem avea o guvernare a păcii, a stabilității și a dezvoltării”!
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, spune că duminică botoșănenii vor avea de ales între o guvernare PSD „a păcii, a stabilității și a dezvoltării&rdquo...
Cu trenul direct la Aeroportul Internațional din Iași!
Ieșenii vor putea ajunge la Aeroportul Internațional din Iași cu trenul. Primăria a lansat licitația pentru întocmirea studiului de fezabilitate Procedura de licitație a fost lansată i...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici