Anchetă în cazul sinuciderii la Poliţie

Anchetă în cazul sinuciderii la Poliţie

   Monitorul de Botosani

Ancheta iniţiată de procurori în cazul comisarului şef Cristian Vieru a stabilit că acesta s-a sinucis cu sânge rece. Audierile de ieri le-au permis anchetatorilor să refacă în parte firul evenimentelor. Astfel, joi, în jurul orei 11.30, poliţistul a părăsit biroul aflat într-o clădire din curtea interioară a Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), după care a mers în Centrul operaţional 112, unde dispecer de serviciu era agentul Costică Vieru. Fiind vorba de şeful acestui compartiment, agentul nu şi-a făcut probleme şi a mers la un calculator din apropiere, lăsându-şi cheile pe birou. Atunci, Cristian Vieru a luat legătura de chei şi a deschis fişetul comun în care se aflau armele, o parte din arhivă şi documentele de lucru.

A glumit cu subalternul înainte de suicid

În timp ce agentul a preluat un apel de urgenţă, Cristian Vieru a deschis cutia metalică cu armele, cutia cu muniţie, după care a pus pistolul în buzunar. După acest episod ofiţerul a glumit cu agentul pe seama numărului mare de chei pe care le poartă zilnic. După ce a luat arma, Cristian Vieru s-a întors în birou, a aşteptat ca singurul coleg să plece la popotă, şi-a pus pistolul la tâmplă şi a apăsat pe trăgaci. Ipoteza a fost confirmată de concluziile necropsiei, care au stabilit că decesul a fost aproape instantaneu.

"S-a tras de la mică distanţă, pistolul fiind practic lipit de tâmpla dreaptă", a declarat procurorul Vasile Şelaru, care a adăugat că expertiza balistică asupra armei va fi efectuată cel mai probabil luni.

Corpul neînsufleţit al comisarului şef a fost depus la Biserica "Sfântul Ioan", urmând să fie înmormântat mâine la Cimitirul "Eternitatea".

Motivul gestului extrem este necunoscut

În schimb, după audierea a patru persoane, anchetatorii nu au stabilit încă motivul real care a stat la baza tragediei. Întrucât nu a fost găsit niciun bilet de adio, aceştia tind să creadă că poliţistul ar fi cedat psihic din cauza unor probleme în familie. "Este prematur să ne pronunţăm", a mai spus procurorul de caz.

Gestul extrem la care a recurs ofiţerul ar putea face victime colaterale. Astfel, chiar dacă agentul Costică Vieru nu putea intui intenţiile ofiţerului, acesta va fi cercetat pentru neglijenţă în serviciu. Cât priveşte ancheta internă deschisă de reprezentanţii Direcţiei de Control Intern a Inspectoratului General al Poliţiei Române, nimeni nu a făcut niciun fel de precizări. Şi asta pentru că rezultatele au un caracter confidenţial.

(Articol complet in Monitorul de Botosani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cutremur produs în această seară în județul Botoșani!

Wednesday, 21 October 2026

Miercuri seară, în jurul orei 18:03:31 (ora locală a României), s-a produs în Moldova, județul Botoșani, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 5.7 kilome...

Marius Croitoru înainte de meciul cu Petrolul de pe „Municipal”: „Este unul important, suntem obligați să-l câștigăm”

Wednesday, 21 October 2026

Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una impo...

Trafic restricționat spre Vama Siret, polițiștii dirijează șoferii!

Wednesday, 21 October 2026

Pe fondul coloanelor de autotrenuri formate în Vama Siret, traficul de pe DN 2 din direcția Siret - Suceava, între Bălcăuți și intrarea în orașul Siret, a fost restricționat È...