Anchetă extinsă în cazul IJP! Procurorii DNA cercetează petrecerile poliţiştilor!

Ancheta procurorilor anticorupţie în privinţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie se extinde pe mai multe paliere.

După ce anchetatorii care îi cercetează pe şeful suspendat al IPJ, Cristian Cucoreanu, şi pe şeful suspendat al Serviciului Resurse Umane pentru abuz în serviciu au extins cercetările în privinţa falsului intelectual şi a uzului de fals, se vorbeşte şi de foloase necuvenite.

Mai exact, ar fi vorba de tradiţionalul bal al poliţiştilor, organizat până în acest an de Ziua Poliţiei Române. Anchetatorii au aflat că de fapt, petrecerile ar fi fost organizate gratuit, însă banii ce se colectau însemnau un soi de mită mascată, fapt ce a impus declanşarea cercetărilor în acest sens. În organizarea balului ar fi fost implicată şi o organizaţie sindicală.

"S-au ridicat documente şi s-au cerut documente, pentru a se verifica modul de cheltuire a banilor la acel bal, cine s-a ocupat de organizarea acelui bal, de unde s-au achiziţionat produsele. Dacă la finalul cercetărilor se va constata că fiecare leu strâns de la fiecare poliţist a fost colectat cum trebuie şi nu au apărut suspiciuni, nu se va formula nicio acuzaţie", explică Mihaela Mihai, şeful Serviciului Teritorial Suceava al DNA.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...