Amenzile de circulație aplicate de polițiști vor putea fi plătite mai ușor. Se deschide un singur cont de amenzi și nu mai este necesar să trimiți confirmarea plății

Un proiect de lege care simplifică procedura achitării amenzilor contravenționale, creând un avantaj semnificativ atât pentru șoferi, cât și pentru autoritățile locale, a fost adoptat astăzi de Camera Deputaților în calitate de for decizional.

Practic, legea adoptată astăzi permite conducătorilor auto să achite amenzile contravenționale într-un cont unic, deschis în scopul încasării acestor amenzi, astfel nefiind necesară trimiterea confirmării plății către agenți constatatori din cadrul organelor de poliție.

De asemenea, autoritățile locale sunt scutite de perceperea penalităților.

Proiectul de lege votat în Camera Deputaților are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, cu modificările ulterioare, în sensul instituirii unei derogări de la dispoziţiile art.20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, în cazul contravenţiilor care fac obiectul sistemului pilot, constatate în acelaşi timp cu alte contravenţii prevăzute de legi speciale şi aplicate aceleiaşi persoane, să se întocmească procese verbale distincte.

Potrivit unui amendament admis din raportul comisie de specialitate, „prin derogare de la art. de la art.20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)”.

Iniţiatorul propunerii legislative a explicat că autorităţile locale au avut dificultăţi în recuperarea amenzilor, iar atunci când bugetul anual a fost alocat, din cauza sumelor neîncasate, a scăzut semnificativ sprijinul financiar de la bugetul de stat.

Prin această propunere legislativă am reușit să găsim o soluție la această problemă și să simplificăm procedura achitării amenzilor contravenționale.

Legea adoptată miercuri va intra în vigoare după ce va fi promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

 

Spune-ne opinia ta