Amenzi de 2 milioane de lei și zeci de plângeri penale înaintate de Garda de Mediu, pe parcursul anului 2022 (fotogalerie)

Comisarii de mediu din Botoșani au aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei și au înaintat zeci de plângeri penale, pe parcursul anului 2022, efectuând 497 de acțiuni de control și soluționând 126 de sesizări.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu, controalele efectuate au acoperit majoritatea tipurilor de acțiuni de inspecție privind poluarea, biodiversitatea și ariile naturale protejate, fiind desfășurate 99 de controale planificate conform tematicilor transmise de Comisariatul General și 398 acțiuni de inspecție neplanificate, dintre care 37 ca urmare a autosesizării.

Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 189 sancțiuni contravenționale, dintre care 88 de avertismente și 101 amenzi contravenționale, în valoare de 2.040.200 lei. Din totalul amenzilor, 65 au fost achitate, 11 trimise în debit către Administrația Financiară și 36 sunt contestate.

De asemenea, au fost înaintate către organele de cercetare penală 23 de plângeri privind incendierea, îngroparea sau eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, arderea miriștilor și vegetației ierboase din ariile protejate, executarea de lucrări care afectează apele fără aviz legal, darea în exploatare de unități fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a stațiilor și instalațiilor de epurare, scoaterea din circuitul agricol ori silvic a unor terenuri din rezervații naturale, uciderea unor specii de păsări protejate, conform sursei citate.

În anul 2022, au fost înregistrate 209 sesizări, dintre care 126 soluționate în termenul legal, 70 redirecționate către instituțiile competente, 8 clasate și 5 aflate în curs de soluționare. Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit măsuri cu termen în vederea remedierii acestora și conformarea obiectivelor verificate la legislația privind protecția mediului.

„Un aspect important al activității Comisariatului a fost acela de informare cu ocazia controalelor a agenților economici și reprezentanților autorităților publice locale cu privire la obligațiile care le au din punct de vedere al protecției mediului. Aducem mulțumiri tuturor instituțiilor pentru colaborare și cooperare. În anul 2023 ne dorim aceeași bună colaborare, să îndeplinim cu succes toate rezoluțiile”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu.





 

 

Spune-ne opinia ta