Amendă de 50.000 de lei aplicată de comisarii de Mediu din Botoșani!

Pe amplasament au fost identificate mai multe vetre de foc cu deșeuri incomplet eliminate.

Producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia de a se asigura că deşeurile sunt pregătite pentru reutilizare, reciclate sau sunt supuse altor operaţiuni de valorificare și să deţină spaţii special amenajate pentru stocarea deşeurilor în condiţii care să garanteze reducerea riscului pentru sănătatea umană şi deteriorării calităţii mediului.

”Producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia să supună deşeurile care nu au fost valorificate unei operaţiuni de eliminare în condiţii de siguranţă”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Botoșani.

 

Astfel, potrivit reglementărilor legale, se interzice incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect.

Comisarii din cadrul Garda de Mediu Botoșani s-au autosesizat, constatând că pe un amplasament, pentru care s-au solicitat obligaţii de mediu la încetarea activităţii, titularul elimina prin incendiere deșeuri (deșeuri de plastic, ambalaje PET, benzi de cauciuc, ambalaje de la vopsele etc.).

Pe amplasament au fost identificate mai multe vetre de foc cu deșeuri incomplet eliminate.

Pentru cele două obligaţii nerespectate s-au aplicat două sancțiuni contravenționale, și anume un avertisment și o amendă de 50.000 lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

astăzi, 19:00

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

astăzi, 18:10

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!

astăzi, 17:05

Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...