Alţi 50 de elevi instruiţi la şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă
Stiri Botosani Friday, 12 August 2011 ActualitatePompierii le-au arătat cum să folosească mijloacele de primă intervenţie (stingătoarele) şi le-au prezentat tehnica cu care intervin în situaţii de urgenţă (incendiu, accidente rutiere, inundaţii). Voluntarii de la Crucea Roşie Botoşani, paramedicii şi medicii de pe ambulanţă i-au învăţat cum să acorde primul ajutor. Unii dintre elevi au îmbrăcat pentru prima dată haina de pompier.
Cadrele didactice prezente au manifestat interes şi preocupare pentru acest tip de instruiri, ce privesc activitatea extracuriculară a copiilor, aceştia din urmă demonstrând că deţin un mare bagaj de cunoştinţe şi ştiu cum să se comporte în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. La fel ca şi colegii din seria precedentă, sâmbătă dimineaţă, elevii vor fi evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă, după care vor pleca în excursie la Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu".
Primii zece elevi care vor obţine rezultate bune în urma evaluării se vor întâlni din nou cu pompierii, în perioada 29 august – 1 septembrie, în tabăra la Agafton.
Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Crucea Roşie – Filiala Botoşani, se adresează elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, care învaţă la şcolile din municipiul Botoşani. În fiecare zi de vineri din august, grupuri de câte 50 de copii vor participa la cursuri organizate de pompieri. La sfârşitul fiecărei serii, sâmbăta, se va desfăşura evaluarea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite în ziua precedentă, precum şi o activitate de informare culturală sau religioasă.
Din fiecare serie, 10 dintre elevii care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării vor merge, în perioada 29 august - 1 septembrie, în tabără la Agafton, unde vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar să se şi relaxeze.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cercetările arheologice de la Stâncești continuă: O echipă româno-americană prezentă la fața locului! (Foto)
O nouă campanie de cercetare arheologică româno-americană în marea fortificație getică din nordul Moldovei s-a desfășurat în perioada 29 iunie – 13 iulie 2026, cu o echi...
Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru, înainte de FCSB – Botoșani!
Partida dintre FCSB și Botoșani este programată luni, 17 august, de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1. Înaintea meciului direct, FCSB este pe locul 3 în clasament cu 8 puncte...
Ce suplimente pot susține somnul REM în 2026? TOP 7 opțiuni pentru nopți mai liniștite
Gama de suplimente pentru somn din 2026 de la Aronia Charlottenburg cuprinde formule simple și combinații adresate unor nevoi diferite. Selecția următoare urmărește dozele, standardizarea ingred...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde