Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă pe mai multe străzi din municipiul Botoşani şi în Cătămărăşti Deal!
Stiri Botosani Tuesday, 25 February 2014 ActualitateReluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil în jurul orei 16.00.
Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă), sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Comunicat EON Gaz
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Când visul din copilărie se transformă în destin: „M-am lăsat de job și am ales o altă cale, calea sufletului!” - FOTO
S-a născut în Botoșani, are 37 de ani și poate spune apăsat că și-a împlinit cel mai dulce vis al copilăriei. Dan Atuduroai este cunoscut astăzi ca Chef Ciocolatier, absolvent a...
Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!
În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...
Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”
În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.64 secunde