ALEXANDRU NEGRESCU: Laudatio pentru patru profesori botoșăneni

ALEXANDRU NEGRESCU: Laudatio pentru patru profesori botoșăneni

ALEXANDRU NEGRESCU

Cu prilejul desfășurării Conferinței Naționale de Matematică "Acad. Octav Onicescu – 120 de ani de la naștere", Filiala Botoșani a Societății de Științe Matematice din România a acordat patru distincții și trofee pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea și promovarea învățământului matematic botoșănean.

Distincțiile au fost însoțite de un scurt Laudatio, pe care îl redăm mai jos:

Distinși membri ai Academiei Române,
Stimată doamnă Inspector Școlar General,
Onorat auditoriu,

Într-o societate atât de impregnată de absurda atenție spre nonvaloare, Societatea de Științe Matematice din România – Filiala Botoșani propune acordarea unor distincții pentru recunoașterea întregii activități a patru profesori din peisajul matematic botoșănean. Aceștia, în ultimii 30 de ani, au reprezentat cu demnitate niște faruri ce au luminat puternic generații întregi de elevi.

Primul dintre aceștia, profesorul Artur Bălăucă a oferit societății botoșănene peste 300 de olimpici ai concursurilor de matematică, a obținut cu elevii 3 medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică și este coautorul a peste 150 de cărți ce au format mințile a zeci de generații. Domnia sa a pornit Concursul Interjudețean de Matematică "Dimitrie Pompeiu" în anul 2001 și l-a organizat mai bine de 10 de ani, predând, apoi, ștafeta profesorului Ioan Ciobanașu.

Matematicianul Dan Brânzei, geometru cunoscut și peste hotarele acestei țări aniversate astăzi (1 decembrie), afirma ironic în prefața unei cărți că "cine nu a auzit de Artur Bălăucă, ori este muzician, ori surd complet".

Profesorul Ioan Țicalo reprezintă pentru noi, cei care l-am avut dascăl: un pedagog de excepție, un profesor exigent, un om corect și un făuritor de iubitori de matematică. Același mare profesor Brânzei a recunoscut de nenumărate ori că Ioan Țicalo a avut cea mai frumoasă lucrare de grad pe care a coordonat-o în toată activitatea sa (cu titlul "Probleme de existență în geometrie"). Profesorul Țicalo este cel mai apropiat colaborator al lui Artur Bălăucă în scrierea de cărți matematice.

Mulți dintre elevii botoșăneni, când părăsesc gimnaziul se îndreaptă spre marile licee al Botoșaniului: Laurian și Eminescu. Dacă nu ar fi existat oameni care să continue să insufle dragostea de matematică în inimile elevilor, aceștia s-ar fi descurajat și societatea (adică tot noi) ar fi pierdut. Doi exponenți ai profesorilor de liceu care și-au dedicat viața slujirii generațiilor sunt Ștefan Apetrei și Mihai Ostin. Unul a predat la Laurian, celălalt la Eminescu, însă amândoi aveau același țel: să șlefuiască generațiile de tineri, învățându-i să gândească și să raționeze corect. Au predat la Centrul de Excelență și au împărtășit din cunoștințele și din experiența dumnealor olimpicilor.

Toți acești oameni, pe care astăzi îi evidențiem, înainte de a crea olimpici, au creat oameni (logici și drepți). Pentru aceasta le recunoaștem valoarea și îi desemnăm "ambasadori ai matematicii botoșănene".

Asist. univ. drd. Alexandru Negrescu
1 decembrie 2012

 







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cei mai buni pompieri din Botoșani, sărbătoriți în cadrul unei gale speciale! (Foto)

Friday, 9 January 2026

Astăzi, în cadrul „Galei celor mai buni sportivi”, au fost sărbătoriti pompierii botoșăneni care și-au făcut mândri colegii prin rezultate de excepție obținute la comp...

SERGIU NEGULICI – expoziție interactivă în cadrul Zilelor Eminescu la Botoșani!

Friday, 9 January 2026

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită, în cadrul Zilelor Eminescu, la o expoziție interactivă. Artistul Sergiu Negulici va transforma ho...

Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți!

Friday, 9 January 2026

Piața din Verești, închisă o scurtă perioadă după ce foștii administratori privați au înaintat în instanță procedura de faliment, se redeschide de duminică, 11 ianuarie. ...