Sunt È™ofer la o firmă din Italia È™i am ajuns din întâmplare să practic meseria asta, de camionagiu. Firma unde lucram în BraÈ™ov a început să ne întârzie cu salariile, primeam banii după trei luni È™i nici atunci pe toÈ›i. Aveam rate la bănci È™i nu îmi permiteam să aÈ™tept prea mult salariul iar o cunoÈ™tință mi-a propus să vin la o firmă din Italia ca È™ofer comunitar. M-am gândit imediat că o să scap de datorii È™i o să mă întorc în È›ară, într-un an, doi. Au trecut opt, am terminat cu datoriile dar încă nu m-am întors în România. Nu mai condusesem un TIR adevărat în viaÈ›a mea, È™coala de È™oferi o făcusem pe un „Saviem” hodorogit, am învățat să conduc practic, pe autostrăzi, aici, în Italia.
Primul meu patron din România, unde am lucrat, nu a vrut să mă lase să conduc o camionetă de 7.5 tone a lui luată second hand, mi-a spus că doar după ce o să am vechime 100.000 de kilometri o să pot face acest lucru. Și cum să am eu vechime dacă la el am început munca pe când aveam doar 18 ani? La firma italiană m-a lăsat sa conduc È™i fără experiență, am stat două luni cu È™oferul român care m-a adus, după care am preluat eu un camion, de unul singur.
Nu este uÈ™or defel, nu e aÈ™a cum îmi imaginam eu viaÈ›a „tiriÈ™tilor”, a È™oferilor de pe TIR-uri
Nu, nu e uÈ™or! Să stai 3-4 luni doar în camion, să nu È™tii unde te opreÈ™ti seara, ce parcare găseÈ™ti, dacă au baie unde să poÈ›i face un duÈ™, dacă au lumină în parcare È™i multe alte lucruri la care nu se gândeÈ™te nimeni.
Nici o statistică detaliată nu ne spune câÈ›i È™oferi de camion români suntem pe comunitate, am întâlnit în toate parcările din Europa È™oferi români cu numere de Belgia È™i contract pe Slovacia, cu numere de Polonia È™i contract în România, tot felul de combinaÈ›ii de genul ăsta care face imposibilă o statistică exactă a numărului de È™oferi români.
Fiecare are povestea lui, pe fiecare îl aÈ™teaptă cineva acasă, am auzit sute de poveÈ™ti „de parcare”, multe despărÈ›iri, multe accidente. Am avut colegi în firma în care lucrez de diverse alte profesii: bucătari, avocaÈ›i, poliÈ›iÈ™ti, profesori, lăutari, nevoia i-a împins să practice È™i această meserie. Pentru că da, este adevărat, se câÈ™tigă mai bine dar nu È™tiu mulÈ›i cu câte sacrificii…
Astăzi încarci în Italia să zicem, mâine descarci în FranÈ›a, apoi încarci pentru Germania, urmează Spania, Belgia È™i aproape toate țările Europei. Nu È™tii unde te prinde duminica, lângă cine o să stai în parcare, trebuie mereu să îÈ›i faci provizii de mâncare È™i apă. Și să ai multă răbdare, de multe ori trebuie să aÈ™tepÈ›i de vineri după amiază până luni dimineaÈ›a, pe o căldură de 40 grade, sau pe ploaie, pe vânt, pe zăpadă È™i frig de minus 10-15 grade.
Fiecare îÈ™i petrece timpul cum È™tie È™i poate, unii fac mâncare, alÈ›ii se uită la filme pe calculator, alÈ›ii beau, unii joacă table, orice, numai să treacă timpul. Eu vizitez mult locurile în care ajung, am mers în fiecare oraÈ™ pe unde a trebuit să poposesc, am mers cu trenul, autobuzul È™i mult la picior. Am vizitat astfel, mai mult de 100 de oraÈ™e mari din Europa!
Dar după un an, doi, de dormit în cabină, nu îÈ›i mai găseÈ™ti locul când mergi în concediu acasă, nu mai dormi liniÈ™tit în patul tău, tresari la orice mic zgomot. RelaÈ›ia cu familia se răceÈ™te, copiii tăi ajung să nu te mai cunoască, fetiÈ›a mea avea doi ani È™i se uita ciudat la mine, nu mă mai cunoÈ™tea, degeaba vorbeam toată ziua la telefon È™i ne vedeam pe cameră. Prin anul 2004 eu câÈ™tigam 4 milioane de lei ca vânzător la Mobexpert iar o cunoÈ™tință de-a mea 40 milioane ca È™ofer de camion. Credeam că l-am apucat pe Dumnezeu de picior cu salariul ăla, credeam că aia e fericirea! Am ajuns la rândul meu È™ofer de camion È™i câÈ™tigam mai mult ca el, dar nu s-a schimbat mai nimic, mulÈ›i bani ai, mulÈ›i cheltui, pot spune că fericirea nu se cumpără cu bani.
În această meserie în fiecare zi dai de alte probleme, nu eÈ™ti ca într-o fabrică
Azi ai o descărcare într-o firmă din Italia într-o zonă unde drumul este interzis pentru camioane, în altă zi nu găseÈ™ti o adresa din Portugalia, în altă zi nu te încarcă în Belgia că nu ai trecut testul de engleză ca să poÈ›i avea acces în firma respectivă, în altă zi ai explozie la roata de la remorcă È™i tot aÈ™a, nici o zi nu e ca alta. Apoi sunt problemele strict personale ale fiecăruia, că È™i noi suntem oameni! Nu de mult timp, un coleg a plecat dintre noi de tânăr, a aflat că are cancer la o vizita medicală tocmai când vroia să schimbe locul de muncă, să se întoarcă în România, alt coleg, mai în vârstă, l-a lăsat nevasta imediat după nunta fiicei, când au plecat invitaÈ›ii a plecat È™i nevasta. Multe poveÈ™ti aÈ™ putea să vă mai spun despre colegii de prin parcări.
O întâmplare trăită de mine mă întristează amarnic, ori de câte ori îmi amintesc de ea. Când după ce am aÈ™teptat vreo două ore într-o spălătorie de lângă Hamburg cu un coleg polonez instrucÈ›iunile de încărcare el a primit în nord iar eu în sud. Am mers împreună până la intrarea pe autostradă, el a făcut la stânga, eu la dreapta. După vreo 2 kilometri a intrat un microbuz în el, camionul lui s-a răsturnat în È™antul de pe marginea drumului È™i a murit pe loc, avea peste 20 ani de experiență. Am fost marcat vreo 2-3 luni, puteam fi eu în locul lui, aÈ™ fi putut să primesc eu încărcătura È™i destinaÈ›ia sa, eram omul cu care a vorbit ultima dată.
Drumuri bune, dragi colegi șoferi!
Nimeni nu va È™ti cu adevărat viaÈ›a È™oferilor până nu o să stea o vreme pe cabină, până nu mănâncă la roata camionului, până nu doarme iepureÈ™te de frica hoÈ›ilor, până nu face coadă la duÈ™urile din popasurile de pe marginea autostrăzilor, de aceea rog È™i pe această cale un reprezentant al Ministerului Transporturilor să vină într-o cursă cu camionul. Consider că nu se pot da legi pentru È™oferi fără să se cunoască cât de cât viaÈ›a lor. Și suntem mulÈ›i, foarte mulÈ›i, unii spun 250.000, alÈ›ii spun 500.000, eu cred că suntem peste un milion, poate o să se gândească vreodată cineva să facă o statistică exactă.
Până atunci, cu bune È™i grele, departe de È›ară, de familie, s-aveÈ›i numai drumuri bune, dragi colegi È™oferi!
Vasile Mihali – Italia