Percheziții la mai mulți polițiști din Botoșani, unul plasat sub control judiciar!
NEWS ALERT

În cursul zilei de joi, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul unui agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția Orașului Ștefănești – Formațiunea Rutieră și trei mandate de aducere a unor suspecți, polițiști în cadrul aceluiași inspectorat.

 

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, folosirea, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, omisiunea sesizării, favorizarea făptuitorului, fals intelectual, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2025, în calitate de polițiști rutieri, cu intenție, nu au procedat la constatarea unor infracțiuni și contravenții, săvârșite de anumiți conducători auto depistați că au încălcat normele privind regimul rutier.

În același timp, există presupunerea rezonabilă că unul dintre polițiști desfășura activități specifice unui administrator, respectiv se ocupa de administrarea unei societăți comerciale, în ceea ce privește întocmirea și semnarea documentelor, negocierea contractelor, întreținerea bunurilor din patrimoniul întreprinderii, aprovizionarea, precum și transportul mărfurilor din obiectul de activitate al întreprinderii, utilizând personal autocamioanele din patrimoniul acesteia, în scopul obținerii de profit.

Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și a instituit măsura controlului judiciar cu privire la agentul de poliție în cauză.

În temeiul delegărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități procedurale și au întocmit acte de urmărire penală în cauză. La efectuarea percheziției domiciliare s-a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, precum și din partea Direcției de Operațiuni Speciale.

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează DNA.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Soba pe lemne - consumul real se vede după prima iarnă, nu în fișa tehnică

Tuesday, 25 August 2026

Listele de modele și procentele de randament sunt un punct de pornire, nu un calcul al facturii. În realitate, o sobă potrivită într-o casă bine izolată poate folosi mult mai puțin c...

Doi pompieri botoșăneni, în lotul României care a fost la câteva sutimi de podiumul european! (Foto)

Tuesday, 25 August 2026

La câteva sutimi de secundă de o medalie europeană! România a încheiat pe locul IV Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri, desfășurat în perioada 17–23 augu...

Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția!

Tuesday, 25 August 2026

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. Pavăl Holding, deținută de frații Dr...