Afișele italienilor: "Români, mergeți acasă, aveți acolo de muncă"

Cotidianul italian "Il Mattino di Padova" a publicat un articol despre zeci de afișe care au împânzit localitatea Arcella (Padova) pentru a-i îndemna pe români să se reîntoarcă în țară.
 
"Români, întoarceți-vă acasă, întoarceți-vă la familiile voastre. În Italia nu este de lucru. Uniunea Europeană a finanțat un proiect care se numește "Dezvoltarea zonei rurale în România" în care este garantat un salariu lunar, care merge de la 700 la 1.300 de euro". Acesta este, în sinteză, mesajul pliantului care, zilele trecute, a tapetat zidurile din Arcella.
 
Sunt indicate două numere de telefon la care să se adreseze, numărul italian 380-5983974 și cel românesc 0040- 0731708846 (la care nu răspunde nimeni - n.r.).
 
Însă tocmai prezența a numai două numere de celular, fără nicio referire la vreo instituție, crează dubii privind credibilitatea anunțului: "Nu mi se pare deloc credibil - comentează la cald consiliera comunală Nona Evghenie - am vorbit cu câțiva prieteni care m-au pus în gardă privind acest tip de anunțuri. Cred că, în această privință, vom interveni tocmai ca și comunitate".
 
Pe de altă parte nu e prima dată când în oraș, de când a izbucnit grava criză economică, se demarează proiecte sociale pentru a-i face pe români să se întoarcă în țara lor. "Proiecte de acest tip există - continuă consiliera locală - aceasta pentru că în România este de lucru, dar lipsește forța de muncă".
 
"Astfel guvernul investește în mod periodic pentru a stimula tinerii să se întoarcă. În urmă cu câteva zile presa noastră anunța finanțări de până la un maxim de 70.000 de euro pentru a susține deschiderea de noi afaceri rurale. În orice caz în fața oricărui anunț nu trebuie urmat instinctul, să-ți faci valiza și să pleci, ci trebuie să-ți asiguri din Italia un parcurs de reîntoarcere în țară ghidat și garantat".
 
Îndoieli are și Nicolae Alexandru Die, președinte al Asociației românilor din Padova: "Trebuie să fim foarte atenți - avertizează - apariția acestor pliante este ciclică și uneori nu se bucură de acoperire financiară. Noi, ca asociație, împreună cu Confederația agricultorilor începem să analizăm posibilitatea de a finanța mici agricultori, accesând tocmai fonduri europene".
 
(sursa: Il Mattino di Padova)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...

Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!

astăzi, 17:26

"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...

Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate

astăzi, 17:03

Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...