Un moment care a reprezentat naÅŸterea Dinastiei ÅŸi începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească.
 
În seara zilei de 10/11 februarie 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza abdica de la putere. Se formează o Locotenență Domnească, iar membrii acesteia încep demersurile pentru aducerea unui prinÅ£ străin la conducerea Principatelor Unite.

Tânărul acceptă

Noua opÅ£iune o reprezenta prinÅ£ul Carol de Hohenzollern (după ce Contele Filip de Flandra refuzase tronul Principatelor Unite), recomandat de însuÅŸi Napoleon al III-lea, împăratul FranÅ£ei.

Ion C. Brătianu este trimis de urgenţă la Düsseldorf pentru a obÅ£ine consimţământul venirii în România din partea tânărului principe, a familiei sale ÅŸi a regelui Prusiei, Wilhelm I. Tânărul Carol, pe numele întreg Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (când a venit în România nu ÅŸi-a mai scris numele cu K), acceptă să devină noul "domnitor al românilor". Carol s-a născut la Sigmaringen, în ziua de 7/20 aprilie 1939, fiind al doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen ÅŸi al soÅ£iei sale, Josefina. După terminarea cursurilor secundare, Carol a urmat la ÅŸcoala de cadeÅ£i din Munster, iar apoi, în 1857, ÅŸcoala de artilerie de geniu din Berlin. El s-a remarcat, pe când avea gradul de locotenent, în războiul austro-germano-danez, participând la asediul cetăţii Fredericia.
 
Călătorie incognito

După o călătorie incognito cu trenul, pe ruta Duseldorf-Bonn-Freiburg-Zurich-Viena-Budapesta, în vagoane "puturoase" de clasa a II-a, pe data de 8 mai 1866, Carol a ajuns la BaziaÅŸ. Unde s-a îmbarcat pe un vapor dunărean care l-a dus până la graniÅ£a cu România. Avea un paÅŸaport fals (figura drept cetăţean elveÅ£ian), ÅŸi a călătorit deghizat ca om de afaceri, pentru că între Germania ÅŸi Austria exista la acea data o stare conflictuală.

La 10 Mai 1866, Carol a sosit la BucureÅŸti, capitala României, fiind întâmpinat de mulÅ£imea entuziastă. Depune jurământul în faÅ£a Parlamentului, devenind principe al României (până la 10 mai 1881, când România devine regat), după care devine rege. Aceasta zi va deveni Sărbătoarea NaÅ£ională a Regatului României până în 1947.

Se asigura continuitatea

În 1869, Domnitorul Carol s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied. Primii ani ai domniei, nu au fost prea uÅŸori pentru Carol. Domnitorul s-a adaptat destul de greu la agitata viaţă politică a Principatelor Unite, fiind, în jurul anului 1870, la un pas de abdicare. Nu avea, însă, să treacă prea mult timp până când Carol avea să se remarce, conducând armatele ruso-române în timpul Războiului pentru Independenţă. Proclamarea IndependenÅ£ei României pe 10 Mai 1877 a constituit un moment extrem de important în dezvoltarea statului modern român, moment la care Carol a avut o contribuÅ£ie esenÅ£ială.

Afirmarea României ca Å£ară europeană independentă a făcut necesară schimbarea statului ei de Principat. Astfel, în 1881, Carol I primeÅŸte titlul de Rege iar România devenea Regat. După proclamarea Regatului, Carol I l-a desemnat ca moÅŸtenitor al tronului pe Ferdinand, cel de-al doilea fiu al fratelui său mai mare. Prin aceasta se asigura continuitatea Dinastiei de Hohenzollern pe tronul României.

Printre nenumăratele date, documente, cărÅ£i, poveÅŸti legate de Carol I, există câteva lucruri inedite ÅŸi oarecum "relaxate" de tiparul strict istoric. Cum ar fi faptul că Regele era "obsedat" de asanarea "mlaÅŸtinii aceleia oribile din CiÅŸmigiu", după cum obiÅŸnuia să spună. "Trebuie amenajat cumva acel piureu verzui ce înlocuieÅŸte apa", spunea el, ÅŸi a reuÅŸit. Printre altele, Regele a adus în România o serie de familii de nemÅ£i (printre care Luther ÅŸi Witting), toÅ£i protestanÅ£i, care aveau, să zicem, interese comerciale, dar erau în anturajul lui, îi ÅŸtia ÅŸi au venit ÅŸi ca prieteni.

Apoi, Regele era legat de Sinaia, pe care o iubiea mult. Regele care "niciodată nu a fost îndrăgostit" (după cum spunea Ferdinand, fiul său, conform memoriilor Reginei Maria) făcuse o pasiune pentru această localitate al cărei aer curat îi aducea o bucăţică de Occident în sufletul prea obosit de balcanica menajerie numită BucureÅŸti.

Şedinţe la aer

În 1866 hotărăşte să construiască la Sinaia "un castel care să fie leagăn al dinastiei ÅŸi garant al stabilităţii regimului monarhic constituÅ£ional". Acesta era PeleÅŸul. "Acum este momentul să construim la Sinaia", scria Regele în 1878, după ce în 1873 pornise ÅŸantierul pentru construirea PeleÅŸului. "Căci spaÅ£iile din Palat ÅŸi de la Cotroceni sunt atât de supraaglomerate că nimic nu mai are loc. Un arhitect francez a schiÅ£at un plan pentru micul nostru castel de munte". În 1880 îÅŸi continua entuziasmul pentru Sinaia: "De opt zile ne-am instalat aici deoarece ÅŸederea în BucureÅŸti devenise insuportabilă (...). De aceea am propus miniÅŸtrilor mei să Å£inem ÅŸedinÅ£ele de Consiliu în aerul proaspăt al munÅ£ilor, ceea ce le convine ÅŸi lor (...). Camerele au votat o lege prin care Sinaia este ridicată la rang de oraÅŸ, ceea ce va da un mare avânt localităţii. În 1883 îi scria tatălui său, Karl Anton von Hohenzollern: "Dragă tată! ÎÅ£i scriu din Sinaia, unde de două zile mi-am stabilit reÅŸedinÅ£a de vară, pentru ca în aerul tare al munÅ£ilor să mă odihnesc după arÅŸiÅ£a bucureÅŸteană ÅŸi multele plictiseli".

Moştenire trainică

În 1886 atinge apogeul entuziasmului: "Ne-am instalat deja de ÅŸase săptămâni la Sinaia ÅŸi ne bucurăm de aerul tare ce atrage numeroÅŸi vizitatori, mai apropiaÅ£i sau mai îndepărtaÅ£i. La ambele mese ale zilei avem oaspeÅ£i ÅŸi auzim vorbindu-se 4-5 limbi. O dată pe săptămână avem o serată cu reprezentaÅ£ie teatrală. Sinaia a devenit acum unul din cele mai vizitate locuri din Orient ÅŸi trenurile aduc duminica până la 2.000 de persoane în paÅŸnica noastră vale". Ironia sorÅ£ii: Sinaia a însemnat în viaÅ£a Regelui Mihai locul plin de farmec al copilăriei ÅŸi adolescenÅ£ei, dar ÅŸi locul de unde a plecat, la 3 ianuarie 1948, în lungul exil...
După o domnie de aproape o jumătate de secol, Regele Carol I s-a stins din viaţă la 75 de ani, la 27 septembrie 1914, lăsând în istoria României o moÅŸtenire materială, spirituală ÅŸi morală care s-a dovedit trainică atât în istoria ţării noastre, cât ÅŸi în cea a Europei.


SURSA evz.ro