Afacerist din Botoşani condamnat pentru infracţiuni de corupţie!
Stiri Botosani Friday, 29 April 2016 ActualitateMihai Mititiuc a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şase ani. Instanţa l-a obligat şi la plata de daune în sumă de 138.594 lei, la care se adaugă accesoriile, respectiv dobânzi, costuri bancare, diferenţe nefavorabile de curs valutar precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina inculpatului. (Vezi DECIZIA instanţei)
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2007-2009, Mihai Mititiuc, în calitate de administrator al societăţii Victomil SRL din Santa Mare, a depus la APIA Botoşani trei cereri prin care a solicitat sprijin financiar nerambursabil în cadrul Schemei de Plată Unice pe Suprafaţă (SAPS). În cererile pe care le-a depus, botoşăneanul a declarat suprafeţe mai mari de teren decât cele deţinute în realitate, depunând şi trei adeverinţe false în acest sens.
În urma verificărilor făcute de procuroii DNA, s-a descoperit că înscrisurile depuse de Mihai Mititiuc la APIA sunt false, iar acesta ar fi încasat ilegal peste 138.000 de lei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!
Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...
Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală
Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...
Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO
În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.49 secunde