Aeronava care îl duce pe medicul erou la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Bruxelles a decolat de la Otopeni

Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiul care a izbucnit la unitatea sanitară sâmbătă, în urma căruia a suferit arsuri grave, este transferat, duminică, la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Bruxelles, pentru tratament de specialitate, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, transferul pacientului se realizează cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi SMURD Bucureşti.

 

„Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian duminică dimineață, la ora 7.30. Pacientul va fi preluat de medicii militari belgieni, care vor stabili, după finalizarea procedurilor de evaluare medicală, conduita terapeutică şi de suport medical”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Pe parcursul nopții, medicul rănit a fost transferat cu o autospecială de la Piatra Neamț la Iași. De pe aeroportul ieșean, pacientul a fost luat de o aeronavă militară și dus la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost stabilizat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...