Aer polar in jumatatea de nord a tarii!

Dacă în jumătatea de sud a ţării se instalează un aer cald, care încă mai ridică temperaturile la 12, dacă nu chiar 13 grade Celsius, atât vineri cât şi sâmbătă, în jumătatea de nord a ţării pătrunde o masă de aer polar scăzând drastic mercurul în termometre.

După o noapte aproape senină şi fără urmă de precipitaţii, ziua de vineri porneşte cu nori activi, de această dată în toată jumătatea de nord a ţării, aşa că ne aşteptăm mai ales la ploi în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania ca şi Moldova. Dar la noapte ploile ar putea să treacă în lapoviţe şi chiar ninsori. În rest însă, ziua se anunţă însorită şi doar cu ceva ceaţă dimineaţa. Vântul prinde însă putere în majoritatea regiunilor ţării, dar la munte suflă chiar în rafale susţinute. Temperatura aerului va avea însă valori termice agreabile, de la 2 la 12 grade Celsius.

Sâmbătă vremea este în răcire accentuată în nordul, centrul şi nordestul ţării, dar continuă să fie la fel de plăcută termic în sud. Maximele prognozate în general vor fi între minus 1 grad şi 7 grade, dar spre Câmpia Română vor atinge vârfuri termice de 11-13 grade. Cerul se întunecă însă în majoritatea regiunilor, dar precipitaţiile tot nordul ţării îl preferă. La munte, local şi în Maramureş, Transilvania, Moldova şi nordul Crişanei, ninsorile sunt cele care vor predomina, iar vântul va fi agitat în toată ţara.

Încheiem săptămâna cu vreme frumoasă în general, cu nori puţini şi doar câţiva fulgi de nea prin nord-vestul ţării şi la munte. În rest, soare şi doar ceva ceaţă dimineaţa. Maximele însă scad şi în sud aşa că vom avea la nivelul întregii ţări valori de la minus3, minus 2 grade în depresiuni la 7-8 în sud-vest.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...