Adriean Videanu, INTERCEPTAT de procurori

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, pe numele caruia DIICOT a cerut aviz pentru inceperea urmaririi penale, a fost interceptat de procurori in timp ce vorbea cu omul de afaceri Ioan Niculae, pe care este acuzat ca l-a favorizat.

Procurorii au interceptat negocieri intre Adriean Videanu si Ioan Niculae, pe tema modului in care Niculae si combinatul sau sa obtina gaz mai ieftin, informeaza Realitatea TV.

Potrivit procurorilor, Interagro nu avea voie sa primeasca gaz mai ieftin pentru ca avea datorii si nu era eligibil. Pentru a deveni eligibil, s-au dat mai multe ordine de ministru.

Convorbiri intre Ioan Niculae si Adriean Videanu

IOAN NICULAE: Alo!
ADRIEAN VIDEANU: Sa nu uiti sa dai tu telefonul acela, te rog eu mult de tot.
IOAN NICULAE: L-am dat deja.
ADRIEAN VIDEANU: Da? Bine, ok.
IOAN NICULAE: Bai, vezi ca nu a iesit nici acum publicatia aia.
ADRIEAN VIDEANU: Stiu, stiu, vorbim noi, nu…
IOAN NICULAE: Bine, bine.

SMS-URI intre Ioan Niculae si Adriean Videanu:

26.03.2009, ora 1240: Ioan Niculae: "am nevoie sa vorbesc cu tine maxim 5 minute pentru a lua decizia corecta. Înteleg ca nici partea care depindea numai de tine nu s-a discutat. Astept"; (mesajul era trimis in contextul discutiilor privind subventionarea in colaborare cu Ministerul Agriculturii a agriculturii romanesti cu ingrasaminte chimice);
7.07.2009, ora 1413: Ioan Niculae: "Problema care nu era rezolvata ieri nu este rezolvata nici azi si cred ca o luam razna";
14.10.2009, ora 1921: Ioan Niculae: "la agricultura parea ca nu ai apucat sa vorbesti, dar au stabilit o noua intalnire pentru maine dimineata. În rest, pare totul OK" – VIDEANU ADRIEAN: "am vorbit personal";

Convorbire intre fostul director Romgaz si Adriean Videanu:

PITEIU MARCEL ADRIAN: Sub nicio forma nu mai putem da discoutul de 40 USD sau marim pretul, altfel nu mai facem investitiile.
ADRIEAN VIDEANU: Vii si….
PITEIU MARCEL ADRIAN: Suntem aproape peste costuri cu daca mergem tot anul. Nici nu l-am prins pentru la anul in buget.
ADRIEAN VIDEANU: Ok.
PITEIU MARCEL ADRIAN: Ar fi un dezastru.
ADRIEAN VIDEANU: Vii si stam de vorba.

Cu toate acestea desi au existat discutii si opozitii din partea conducerii executive a SNGN ROMGAZ SA ministrul ADRIEAN VIDEANU a preferat sa impuna discoutul de 40 USD/mmc solicitat si dorit de inv.IOAN NICULAE.

inv. PITEIU MARCEL ADRIAN: n-am de unde gaze, nu mai sunt….;
VIDEANU ADRIEAN: gasiti o solutie, cap roata, sa taiem la toti, nu numai la unul. Vezi ca…pentru unii muma, pentru altii ciuma….;
inv. PITEIU MARCEL ADRIAN: muma aia care plang…;
VIDEANU ADRIEAN: taci din gura ma, ca are dreptate, ma…;
inv. PITEIU MARCEL ADRIAN: eu nu cred, dar, ma rog….

Seful DIICOT a cerut, luni, procurorului general sa sesizeze Senatul, respectiv seful statului cu cereri de incepere a urmaririi impotriva fostilor ministri ai Economiei Varujan Vosganian si Adriean Videanu, pentru ca l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae si ar fi folosit Romgaz in interesul Interagro.

Procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) sa sesizeze Senatul pentru formularea cererii de incepere a urmaririi penale impotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei si membru al Guvernului in perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, senator in actuala legislatura, ocupand si functia de ministru in cadrul Ministerului Economiei, pentru complot si subminarea economiei nationale, fapte comise in perioada in care avea calitatea de ministru al Economiei, se arata intr-un comunicat de presa de luni al DIICOT.

De asemenea, seful DIICOT a solicitat procurorului general sa sesizeze presedintele Romaniei pentru formularea cererii de incepere a urmaririi penale impotriva lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei si membru al Guvernului in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, pentru complot si subminarea economiei nationale, fapte comise in perioada in care avea calitatea de ministru al Economiei.

Potrivit prrocurorilor, Varujan Vosganian si Adriean Videanu, in perioada in care au fost ministri ai Economie4i, au aprobat si sustinut in Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae si au folosit unitatea nationala de interes strategic SNGN Romgaz in interesul privat al firmei omului de afaceri, SC Interagro SA, producand un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

"Din referatul intocmit de catre procurorii DIICOT rezulta suspiciunea rezonabila ca, in perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Videanu Adriean, in calitate de ministri ai economiei, au aprobat, semnat si sustinut in Guvern un numar sase ordine, respectiv trei Memorandumuri, in scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infractional constituit de catre invinuitul IOAN NICULAE si au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate nationala de interes strategic) in interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordand discount-uri comerciale substantiale la livrarea de gaze naturale catre SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum si gaze naturale doar din productia interna, cu nerespectarea dispozitiilor legale si in conditiile in care SC INTERAGRO SA inregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzand un prejudiciu de aproximativ 130 milioane USD", a precizat sursa citata.

Procurorii sustin ca activitatea grupului infractional initiat, constituit si coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natura sa submineze economia nationala prin folosirea SNGN Romgaz SA in directia dorita de interesele grupului infractional.

"Deopotriva, prin actiunile grupului infractional a fost impiedicata desfasurarea normala a activitatii SNGN Romgaz SA, creandu-se astfel dificultati semnificative in buna desfasurare a activitatii acestei societati. Astfel, a fost creata o stare de fapt de natura sa ameninte bunul mers al economiei nationale in domeniul gazelor naturale, dar si in ansamblu prin repercusiunile negative asupra intregii economii nationale", se mai arata in comunicat.

Procurorii au mai aratat ca demersul ministrilor Vosganian si Videanu s-a realizat in conditiile in care SC Interagro SA inregistra o datorie reprezentand aproximativ 70 la suta din bugetul anual al societatii nationale.

In acest fel, sustin procurorii, au fost "grav afectate principalele activitati ale SNGN Romgaz SA, societatea nationala fiind transformata practic intr-un furnizor al unui client privat privilegiat si fiind pus in pericol sistemul energetic national pe segmentul gazelor naturale". 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elena Lasconi a trecut în fața lui Marcel Ciolacu! PSD nu mai are candidat la prezidențiale!

astăzi, 09:37

UPDATE, ora 10.10, s-au centralizat 99,95% din procesele verbale: CĂLIN GEORGESCU - 2.119.020 (22,94 %) ELENA-VALERICA LASCONI - 1.770.629 (19,17 %) ION-MARCEL CIOLACU - 1.769.168 (19,15 %) ...

Casa unui botoșănean în pericol de a fi mistuită de flăcări, pompierii au intervenit prompt!

astăzi, 09:24

Casa unui bărbat din Petricani a fost în pericol, luni dimineață, 25 noiembrie din cauza izbucnirii unui incendiu. Pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit prompt și au stins f...

Diego Armando Maradona ar fi împlinit 64 de ani! „Şi dacă mor, vreau să mă nasc iar şi să fiu fotbalist”!

astăzi, 09:15

Născut la Buenos Aires pe 30 octombrie 1960, Maradona a devenit legendă la Boca Juniors. A jucat pentru Argentina în 115 meciuri, pentru care a marcat 50 de goluri. În 1982 a devenit ...