"Daca voi reusi - cu ajutorul marilor medici care ma înconjoara - sa salvez aceasta pâlpâitoare viata a mea, va trebui sa rearanjez prioritatile. Suferinta retrogradeaza orgoliile. Pro­babil ca-n noi ramân, la acest examen, numai structura omeneasca neschimbata, ideea pura, sentimentele curate, disponibilitatea catre omenie. De-aici, dintr-un pat de spital din Sectia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenta, mi se lim­pe­zes­te privirea catre crâncenele noastre batalii de fiecare zi, catre fronturile noastre fara învingatori, catre uitarea de sine, care domina cu trufie lumea data, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugareste de dimineata pâna seara pe noi toti, sa nu cumva sa ne gasim unii cu altii si sa conlucram la salvarea omului. Din centrul inimii mele aduc salutul meu tuturor acestor electronici ascul­ta­toa­re, menite sa ne avertizeze si sa ne ajute. Si sper sa nu fie nevoie si de o operatie pe inima. Oricum, cartile mele devin - prin suferinta mea - tot mai valoroase si mai cautate. Editorii au suficiente motive extraestetice sa po­tenteze textele. Iar eu sunt linistit ca mi-am vazut poporul sarind de partea mea si iubindu-ma mai mult ca niciodata", scrie poetul Adrian Paunescu d epe patul de spital.

Aflat inca in Spitalul de Urgenta Floreasca, unde a fost internat saptamana trecuta, poetul Adrian Paunescu descrie intr-un editorial publicat în "Jurnalul National" scena internarii sale si viata din spital.

"Jumatatea de ora traita în Ambulanta m-a costat, din punct de vedere nervos, jumatate de viata. Nu-ncapeam pe targa. Îmi erau amenintati genunchii de pragurile pe lânga care aveam sa trecem, am fost internat în cea mai mare graba la sectia condusa de marele medic Mircea Beuran. (...) Din reanimarea urgenta a inimii, parca din centrul ei magnetic, ma descriu si îi descriu pe toti cei din jurul meu, sub aceasta perspectiva, a bataliei pentru salvarea inimii. N-am crezut niciodata, în mod serios, ca ma ameninta moartea. Dar vad, în prea multe ziare si la prea multe televiziuni, asezarea numelui meu între viata si moarte. Si nu pot sa nu ma emotionez", scrie Paunescu.