Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ANUNŢ OFICIAL despre situaţia lui GIGI BECALI

Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează că 23 de deţinuţi de la Penitenciarul Poarta Albă prestează muncă necalificată la SC Fotbal Club Viitorul SA Constanţa, grupare patronată de Gică Hagi.

Gigi Becali face muncă necalificată la Viitorul Constanţa. "Administraţia Penitenciarului Poarta Albă a încheiat un contract de prestări servicii cu SC Fotbal Club Viitorul SA, la data de 06 ianuarie 2014. Obiectul contractului prevede ca penitenciarul să asigure un efectiv de persoane condamnate la pedepse privative de libertate, în vederea prestării de muncă necalificată în domeniul întreţinerii de clădiri, la interior şi exterior, precum şi în spaţiile terenurilor sportive. La acest moment, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi corespunzător obiectului contractului, sunt selecţionaţi şi prestează muncă necalificată 23 de deţinuţi", informează ANP printr-un comunicat de presă.

Reacţia ANP vine în urma apariţiei în mass-media a unor informaţii potrivit cărora finanţatorul Steaua, Gigi Becali, ar fi fost lăsat să lucreze la Fotbal Club Viitorul.

Gică Hagi a decis sa inchida portile la baza de pregatire de la Ovidiu. Astfel, gardurile care imprejmuiesc Academia de Fotbal au fost inaltate, pentru ca Gigi Becali sa nu fie filmat sau fotografiat in timp ce munceste. De asemenea, accesul in incinta bazei a fost restrictionat. Nici macar parintii tinerilor nu mai pot intra!

Gigi Becali si-a incheiat prima zi de munca, luni, in jurul orei 15:30, si a fost transportat la Penitenciarul Poarta Alba alaturi de ceilalti 23 de detinuti.

Gigi Becali a fost transportat, luni, in localitatea constanteana Ovidiu, acolo unde este situata Academia lui Gica Hagi, anunta ziare.com. Finantatorul Stelei a luat in primire un birou amenajat special pentru el, in care isi va desfasura activitatea de-acum inainte.

"Noi avem un contract semnat cu penitenciarul care prevede ca numai dansii pot oferi detalii despre detinuti", a declarat Ciprian Mihai, ofiterul de presa al Academiei Hagi.

Gigi Becali se afla incarcerat in Penitenciarul Poarta Alba, din judetul Constanta, acolo unde executa o pedeapsa de trei ani si jumatate de inchisoare. Finantatorul campioanei va fi transportat dimineata la locul de munca, va lucra fara a fi supravegheat de gardienii inchisorii si se va intoarce seara in celula.

Gigi Becali a incercat sa iasa din puscarie pentru a munci inca de la inceputul acestui an, atunci cand Academia Hagi a solicitat penitenciarului un numar de detinuti pentru diverse munci. El nu a fost selectat in primul "lot" de condamnati care au ajuns sa munceasca in cadrul academiei.

 

romaniatv.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii botoșăneni s-au întrecut la concursul de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”, vezi câștigătorii! (Foto)

astăzi, 19:30

28 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Io...

Povestea-mărturie a unui botoșănean care a primit un rinichi de la tată, dar organismul l-a respins! Adrian are nevoie de ajutor!

astăzi, 17:27

O poveste despre luptă, speranță și multă suferință, dar și despre dorința de a merge mai departe. Adrian a fost diagnosticat la doar 17 ani cu Lupus Eritematos Sistemic, o boală autoimun...

Elevii Liceului de Artă din Botoșani au strălucit la Olimpiada Națională de Arte Vizuale de la Slobozia! (Foto)

astăzi, 15:21

Rezultate remarcabile pentru elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor 2026. Ta...

-->