Adjunctul de la Eco Sal solicită majorarea indemnizaţiilor membrilor CA! Vezi ce sumă propune

Unul dintre şefii societăţii Eco Sal, înfiinţată anul trecut şi care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean, vrea indemnizaţii mai mari pentru membrii Consiliului de Administraţie, deşi până acum societatea a funcţionat doar pe hârtie şi nu a derulat niciun fel de activitate.

Propunerea a venit din partea directorului adjunct al Eco Sal, Viorel Coman, căruia i se pare că indemnizaţia de 300 de lei stabilită pentru cei şapte membri ai CA este prea mică, motiv pentru care a propus ca aceasta să fie majorată la 500 de lei.

Propunerea a fost făcută în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor de la această societate.

Coman spune că a cerut această mărire a indemnizaţiei pentru că membrii CA iau decizii, deşi până acum au figurat doar cu numele în conducerea acestei firme.
 
"Un manager bun trebuie să aibă grijă să recompenseze angajaţii", a spus Viorel Coman.

Membrii CA de la Eco Sal nu sunt remunerati pe perioada cat societatea nu functioneaza, in schimb sunt platiti cei doi directori, respectiv Cristian Lazarovici, cu 2.600 lei, si Viorel Coman, cu 1.500 lei.

"Vă spun ce am făcut pâna acum. Am facut dosarul pentru licenţiere, am fost la Bucureşti şi l-am depus.
În momentul în care directorul, domnul Cristi Lazarovici, a avut o problemă, şi-a luat concediu, cineva trebuia să faca ceva. Într-o firmă trebuie să existe continuitate", a mai spus Viorel Coman.

Din CA al Eco Sal fac parte Dorin Birta, Ştefan Narcis, Viorel Coman, Cristian Lazarovici, Mihail Gheorghiu, Ionut Carnu şi Lucian Diac.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...