ACUZATII GRAVE: Parlamentari cumparati "la bucata" cu bani din Fondul de rezerva al Guvernului!
Stiri Botosani Thursday, 2 September 2010 Actualitate"Aş vrea să nu comentez prea mult pe acest aspect, sunt dezolat cu suma pe care am primit-o, mi se pare extrem de mică, eu cred că e o greşeală de tehnoredactare la Monitorul Oficial, pentru că Dorohoiul are, după cum se ştie, cele mai mari probleme din judeţ din cauza inundaţiilor. Eu stiu că am depus o cerere de finanţare cu un necesar de 3.865 mii lei. Voi întreba să văd de ce am primit atât de puţin, este o HG, dar nu ştiu ce au luat dânşii in consideraţie când nouă ne-au alocat numai 20 mii lei. Mă aşteptam să primesc mult mai mult", a precizat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
În Monitorul Oficial al României din data de 31 august 2010 a fost publicată Hotărârea de Guvern cu numărul 919, semnată de premirul Emil Boc si contrasemnată de miniştrii Ministerului de Interne Vasile Blaga, respectiv Finanţelor, Sebastian Vlădescu, privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru autorităţile de administraţie publice locale, pentru finanţarea unor cheltuieli de refacere a infrastructurii locale a cărei capacitate funcţională a fost afectată de fenomenele hidrometeorologice.
În presa centrală, această HG a fost asociată, conform unor surse din UNPR, unei posibile negocieri între UNPR şi câţiva senatori și deputați ai opoziției, care ar urma să treacă la partidul lui Gabriel Oprea în perioada imediat următoare. Interesant este că, deşi cei vizaţi sunt aşteptaţi în UNPR, cel care da banii este PDL, prin Guvernul Boc. Astfel, Inpolitics.ro scrie că "voturile parlamentare a 12 senatori și deputați ai opoziției ar fi fost negociate, recent, și cumpărate prin acte precum HG nr.919 din 31 august 2010, prin care guvernul Boc a alocat o sumă importantă de bani de la fondul de rezervă al guvernului către localități afectate de inundațiile de peste vară". Sursa citată mai scrie că "o bună parte a acestor fonduri au fost dirijate preferențial, din informațiile noastre, către localități aflate în raza colegiilor electorale ale celor 12 parlamentari. În contrapartidă, aceștia vor vota "cum trebuie" anumite proiecte legislative, în această toamnă, servind intereselor actualei puteri".
PDL redeschide talciocul parlamentar- 12 alesi cumparati la bucata
La Botoşani, au primit bani peste 35 de unitati administrativ-teritoriale, evidenţiindu-se, prin sumele importante de care au beneficiat, comuna Ibăneşti, cu 227 mii lei, dar şi oraşul Săveni, cu 100 mii lei. În schimb, municipiul Dorohoi a primit doar 20 mii lei.
-Consiliul Judetean 180 mii lei
-Municipiul Botosani 110 mii lei
-Municipiul Dorohoi 20 mii lei
-Orasul Darabani 10 mii lei
-Orasul Flaminzi 50 mii lei
-Orasul Saveni 100 mii lei
-Comuna Albesti 40 mii lei
-Comuna Braiesti 40 mii lei
-Comuna Broscauti 39 mii lei
-Comuna Cordareni 12 mii lei
-Corlateni 50 mii lei
-Corni 50 mii lei
-Cotusca 40 mii lei
-Cristesti 95 mii lei
-Cristinesti 40 mii lei
-Dersca 40 mii lei
-Dobirceni 100 mii lei
-Draguseni 40 mii lei
-George Enescu 56 mii lei
-Hanesti 108 mii lei
-Hiliseu Horia 40 mii lei
-Hudesti 83 mii lei
-Ibanesti 227 mii lei
-Mileanca 48 mii lei
-Paltinis 50 mii lei
-Pomirla 187 mii lei
-Rachiti 40 mii lei
-Radauti Prut 100 mii lei
-Sulita 40 mii lei
-Sendriceni 45 mii lei
-Trusesti 100 mii lei
-Ungureni 70 mii lei
-Unteni 50 mii lei
-Vaculesti 100 mii lei
-Vf. Cimpului 50 mii lei
-Vlasinesti 50 mii lei
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Vacanța de iarnă 2024-2025: Perioada în care elevii și angajații vor fi liberi!
Calendarul pentru vacanța de iarnă 2024-2025 a fost stabilit, iar atât elevii, cât și o parte dintre angajați se vor putea bucura de zile libere în perioada sărbătorilor. C&...
Doi marinari români sunt abandonați în mijlocul Mării Negre. De 24 de zile, fără hrană, bani sau curent electric!
Doi marinari români sunt abandonați în mijlocul Mării Negre de 24 de zile pe o platformă de foraj marin la două ore de malul bulgăresc, lângă Varna. conform Știrile Pro Tv.ro ...
„Noul PNL”, condus de Bolojan, o susține necondiționat pe Lasconi în turul 2! (Video)
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat luni seară că liberalii o susțin necondiționat pe Elena Lasconi, candidata USR, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 8 decem...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici