Ziua de 3 aprilie 1850 reprezintă un reper în istoria militară modernă a României, care a pătruns deja în conştiinţa publică.
La acea dată, semnând Ofisul domnesc prin care promulga Anaforaua Divanului obştesc al Moldovei, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a reaşezat pe baze noi Corpul Slujitoresc dislocat la Iaşi, orientând juridic instituţia nou-înfiinţată – Corpul Jandarmilor – spre asigurarea libertăţilor cetăţeneşti şi a ordinii de drept în stat. Izvorâtă din vâltoarea spiritului european al vremii, reforma Jandarmeriei era doar un pas dintr-un context mai amplu al prefacerilor legislative care au precedat Unirea Principatelor Române, la 1859, şi obţinerea independenţei de stat, la 1877.
După 162 de ani de la fondare, se poate afirma că Jandarmeria Română a devenit o componentă puternică şi stabilă a Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.
Pentru că suntem într-un moment aniversar, în care trebuie să evocăm tradiţiile şi evoluţia Armei, se cuvine să privim în istorie, amintind faptul că, la 1 septembrie 1893, prin Decretul Regal nr. 2.919, era promulgată Legea Gendarmeriei Rurale, instituţie de inspiraţie franceză, menită a veghea la
siguranţa publică, menţinerea ordinei şi executarea legilor.
În anii 1908 şi 1929, noi Legi ale Jandarmeriei Rurale statuează locul si rolul institutiei, organizarea Corpului de Jandarmerie, autoritatea ministerelor asupra Jandarmeriei, atributiile de poliţie judiciară si de poliţie administrativă, stabilind ca principale îndatoriri
o supraveghere activă, neîntreruptă şi o acţiune preventivă.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
