Activitatea din centrele de permanenţă botoşănene: vântul bate, banii vin! Cât a încasat un medic care a avut doar DOI pacienţi, într-o lună!
Claudia Luca Thursday, 7 January 2016 ActualitateCum medicii sunt plătiÅ£i pentru activitatea de la centrul de permanenţă ca pentru o gardă de spital, pe numărul de ore, indiferent de numărul de pacienÅ£i, chiar dacă într-o lună au un singur pacient, banii tot le intră în conturi, iar sumele nu sunt deloc mici.
Un medic familie din judeÅ£ a raportat la Casa JudeÅ£eană de Asigurări de Sănătate că în luna decembrie 2015 a consultat doar doi pacienÅ£i la centrul de permanenţă unde desfăşoară activitate. Suma pe care o va deconta Casa pentru activitatea acestui medic este de 3.000 de lei.
“În centrul de permanenţă activitatea se asigură în regim de gardă la cabinetul medicului de familie, începând cu ora 15.00 până la ora 08.00, a doua zi. Un medic dacă a avut program dimineaÅ£a la cabinet, după amiază, începând cu ora 15.00, poate asigura permanenÅ£a, dar nu trebuie să se suprapună cele două activităţi", a precizat Costel LupaÅŸcu, preÅŸedintele Casei JudeÅ£ene de Asigurări de Sănătate BotoÅŸani.
Potrivit raportărilor pe luna noiembrie, suma cea mai mare decontată unui medic de familie de la un centru de permanenţă, din judeţul Botoşani, este de 5.931 lei. La nivelul judeţului, 70 de medici de familie lucrează şi la centrele de permanenţă.
Aceste centre de permanenţă au fost înfiinÅ£ate cu scopul de a degreva compartimentele de primire urgenÅ£e din cadrul spitalelor, dar acest obiectiv a rămas doar pe hârtie. În realitate, urgenÅ£ele din cadrul unităţilor spitaliceÅŸti sunt sufocate, în timp ce la centrele de permanenţă pacienÅ£ii abia trec pragul.
La BotoÅŸani, sunt luni în care un medic de familie nu consultă mai mult de zece pacienÅ£i la un centru de permanenţă.
De-a lungul timpului au fost numeroase voci, inclusiv din rândul cadrelor medicale, care au spus că aceste centre de permanenţă sunt ineficiente, fiind în schimb mari consumatoare de fonduri.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici