ACCIDENT! Un autocamion plin cu lemne "ilegale" s-a răsturnat în sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași! FOTO

Un accident spectaculos s-a produs, luni dimineață, în sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Botoșani către Iași.  Un autocamion, cu remorcă, cu numere de Suceava, încărcat cu lemne, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, se deplasa, în jurul orei 05.00, dinspre Lebăda înspre LukOil, iar când a ajuns în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu Calea Națională mastodontul s-a răsturnat.

Șoferul venea de la Suceava şi trebuia să ajungă cu încărcătura la Albeşti. În momentul în care a pătruns în sensul giratoriu a făcut către Bulevardul Mihai Eminescu dar a văzut prea târziu indicatorul care interzice circulaţia maşinilor de mare tonaj, moment în care a frânat brusc cu intenţia de a face din nou sensul giratoriu pentru a intra pe Calea Naţională, dar s-a răsturnat. O parte din lemnele care erau în autocamion s-au împrăștiat pe șosea.

Conducătorul auto nu a fost rănit, dar la fața locului au ajuns pompierii pentru a spăla carosabilul întrucât au fost scurgeri de carburanți. Ieșirea din municipiul Botoșani către Iași, dinspre Bulevardul Mihai Eminescu a fost blocată, polițiștii oprind circulația în zonă.

Nu se știe deocamdată când va fi redeschisă circulația, întrucât este nevoie de o macara pentru a repune autocamionul pe roți.

Conducătorul auto se va alege cu o amendă din partea polițiștilor pentru neadaptarea vitezei. De asemenea, se fac verificări pentru a se vedea dacă transportul de lemne pe care acesta îl efectua este legal, întrucât șoferul a prezentat documente doar pentru niște resturi de fag care erau puse deasupra unor bușteni.

Am intrat în sens şi nu ştiam drumul. Când am văzut indicatorul m vrut să mai fac o dată sensul. Aveam un aviz de însoţire a mărfii, dar nu ştiam ce era în interior că maşina era deja încărcată, a spus şoferul. 

UPDATE ora 7:15

La mai bine de două ore de la producerea accidentului, ieşirea către Iaşi, dinspre Bulevardul Mihai Eminescu este în continuare blocată. Va fi adusă o macara de la Eltrans pentru a ridica autocamionul, la faţa locului ajungând şi muncitori de la societatea Urban Serv pentru a împrăştia nisip pe carosabil, întrucât sunt în continuare scurgeri de carburanţi. Traficul în zonă a început deja să se aglomereze.

La faţa locului au ajuns şi criminaliştii, dar şi reprezentanţii Direcţiei Silvice, care au constatat că nu există documente pentru lemnele transportate. Marfa va fi confiscată.




















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ai peste 18 ani? Înscrie-te la concursul online „Fii în siguranță acasă!”

astăzi, 20:22

Cu prilejul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, marcată pe 13 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) organizează concursul online „Fii...

Câte bilete a vândut Dinamo pentru partida cu FC Botoșani?

astăzi, 19:14

Pentru meciul cu FC Botoșani din etapa a 12-a, care are loc vineri, de la ora 21:00, pe Arena Națională, Dinamo a vândut deja aproximativ 5000 de tichete, cărora li se adaugă cei aproape 25...

Curs de legislație rutieră dacă folosești trotineta electrică și nu ai permis de conducere! Legea a trecut de Senat

astăzi, 18:55

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 91 de voturi „pentru” și 15 abțineri, în calitate de prim for sesizat, o propunere legislativă care introduce în Codul Rutier o obligați...