ACCIDENT! TIR încărcat cu porumb, răsturnat pe drumul Botoşani-Săveni! FOTO, VIDEO - UPDATE

Un TIR încărcat cu porumb, care venea marţi la amiază de la Săveni către Botoşani s-a răsturnat pe raza localităţii Unţeni de-a curmezişul şoselei. Ca prin minune, şoferul nu a fost rănit grav.

Camionul, înmatriculat în judeţul Buzău, a intrat în balans într-o curbă la stânga, a ieşit de pe partea carosabilă, a atins un copac după care s-a răsturnat de-a curmezişul drumului naţional, blocând circulaţia pe cele două sensuri.

Şoferul a reuşit să iasă singur din cabină, fiind rănit uşor la cap. La faţa locului a ajuns şi un echipaj de Ambulanţă, cadrele medicale acordându-i îngrijiri şoferului care nu a dorit să meargă la spital.

Bărbatul, care este din Brăila, trebuia să ajungă cu marfa la Prahova, în faţa sa fiind şi alţi colegi care transportau cereale, acesta grăbindu-se să îi ajungă.
 
“Conducatorul auto nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la stânga, în pantă, s-a răsturnat, blocând traficul pe drumul naţional. Am luat măsuri astfel încât drumul să nu fie complet blocat şi aşteptăm ajutoare pentru a putea îndrepta şi a elibera complet partea carosabilă. Şoferul nu este din zonă, s-a grăbit şi necunoscând configuraţia drumului s-a răsturnat", a declarat Ionuţ Apostol, din cadrul Poliţiei Rutiere Botoşani.  

Întreaga cantitate de porumb s-a împrăştiat în şantul de pe marginea drumului.

UPDATE: Ora 13:20: Un alt camion a reusit sa traga TIR-ul pe marginea drumului, pentru ca mai apoi sa poata fi repus pe roti. La fata locului au ajuns si pompierii, pentru ca sunt scurgeri de carburanti. Politistii incearca sa gaseasca o macara pentru a repune pe roi TIR-ul.
 






























 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...