ACCIDENT la Baisa! Maşini distruse şi două persoane la spital! FOTO

Două persoane au ajuns la spital şi două maşini au fost avariate într-un accident ce a avut loc, marţi seara, pe drumul Botoşani-Suceava, în apropierea Popasului Baisa.

Şoferul unui autoturism Ford se deplasa dinspre Suceava către Botoşani, iar în dreptul popasului a vrut să facă stânga, moment în care a fost lovit puternic în spate de un autoturism Opel, condus de un tânăr de 19 ani.

În urma impactului, Ford-ul a fost întors cu faţa spre Suceava, iar cealaltă maşină a ajuns în parcarea de pe partea dreaptă a drumului, la doar câţiva metri de copaci, lovind nişte scaune din ciment. Martorii susţin că Opelul circula cu viteză.

Şoferul de pe Opel a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat cu o ambulanţă la spital. Şi o femeie, pasageră în Ford, acuza dureri la nivelul pieptului şi a fost transportată la spital. Poliţiştii vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident. 
 












 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI: Luca Niculescu, în fața votului decisiv din Parlament!

astăzi, 09:03

Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare vor fi supuse votului de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor d...

Casă cuprinsă de flăcări, un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul vecinului său!

astăzi, 08:42

Un incendiu a izbucnit, seara trecută, într-o gospodărie din orașul Săveni, unde flăcările au cuprins bunurile dintr-o bucătărie de vară și un hol. Incendiul a fost observat de un v...

Un apel la responsabilitate și recunoștința unei șoferițe din Botoșani! ”Pentru voi a fost un gest mic, pentru mine a însemnat enorm!”

astăzi, 08:18

O situație neplăcută, provocată de situația unui drum din municipiul Botoșani, a determinat-o pe o femeie să facă un apel la responsabilitate, solicitând autorităților să intervină a...