ACCIDENT GRAV! Femeie luată pe capotă, într-o intersecţie din municipiu! FOTO

S-a angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal, dar după ce a făcut câţiva paşi a fost izbită în plin de un autoturism!

Accidentul s-a produs, vineri seara, pe o trecere de pietoni de la intersecţia străzii Octav Onicescu cu Calea Naţională.  O femeie s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, iar la jumătatea distanţei dintre cele două trotuare a fost luată pe capotă de un autoturism Hyundai condus de Gabriela C., de 42  de ani, care se deplasa dinspre Stadion către Uvertura Mall. Impactul a fost unul violent, femeia, în vârstă de 38 de ani, fiind izbită pe asfalt, lovindu-se la cap, ea fiind aruncată la câţiva metri de trecere.

Şoferiţa care a accidentat-o s-a speriat atât de tare, încât a oprit maşina la câţiva metri de locul unde a lovit pietonul.

“A luat-o pe capotă şi a izbit-o pe asfalt. Am văzut cum a zburat pur şi simplu şi a dat cu capul de ciment.  Şoferiţa probabil s-a pierdut, pentru că a mai mers câţiva metri şi după aia a oprit", a povestit unul dintre şoferi, martor la accident.

Femeia rănită a fost preluată în scurt timp de cadrele medicale, care după ce i-au acordat primul ajutor au transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţă unde va fi supusă mai multor investigaţii.

La locul accidentului au ajuns şi poliţiştii care au declanşat o anchetă.

“Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.​
















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...