Accident cu cinci victime provocat de un şofer din Botoşani! FOTO

Accident cu cinci victime provocat de un şofer din Botoşani! FOTO

   bistriteanul.ro

Un şofer din judeţul Botoşani a provocat, joi seara, un accident de circulaţie în urma căruia cinci persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc în judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind implicate două autoturisme. Ambele maşini mergeau dinspre Bistriţa spre Beclean, iar la un moment dat, şoferul unui autoturism Renault a încetinit pentru a face un viraj la stânga, spre Chintelnic. În spatele său se afla o maşină înmatriculată în Botoşani, iar şoferul acesteia povesteşte că şoferul primei maşini ar fi semnalizat mult prea târziu pentru a atenţiona că urmează să facă un viraj, potrivit Bistriteanul.ro

Autoturismul din Botoşani a lovit Renault-ul în spate, iar în urma impactului maşina aflată în faţă a fost proiectată într-un şanţ aflat pe marginea drumului, în urma impactului răsturnându-se.

Cinci persoane au fost rănite, iar unul dintre răniţi este suspect de fractură de coloană. Echipajele medicale de la SMURD fac în aceste momente trierea victimelor şi urmează să se stabilească exact cine va ajunge la spital, mai scrie Bistriteanul.ro.

 Un șofer din Botoșani, din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, a lovit un autoturism care circula în fața sa. În urma accidentului au rezultat cinci răniți, însă șoferul din Botoșani și pasagerul acestuia, un tânăr de 22 de ani tot din Botoșani au refuzat transportul la spital. Ceilalți trei răniți au fost transportați la spital. În acest caz polițiștii rutieri continuă cercetările, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase alcool înainte de a se urca la volan", a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, inspector Virginia Pîrlea.

Sursa foto: Bistriteanul.ro




foto: bistriteanul.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copil pe trotinetă, preluat de elicopterul SMURD după ce a fost acroșat de autotrenul condus de un botoșănean!

astăzi, 13:35

Un copil de 9 ani aflat pe o trotinetă electrică a fost accidentat grav, joi după-amiază, după ce a fost acroşat de un autocamion la intersecţia unei străzi din localitatea Mureşenii Bâ...

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se reorganizează, cad și 20 de posturi

astăzi, 13:16

Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre prin care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se reorganizează, iar numărul total de posturi se reduce de la 531 la 511. Guvernul a aprobat &icir...

La Botoșani și Suceava: Aplicația în care nu șoferul caută service-ul: service-urile îi trimit ele oferte! Ideea a pornit de la o amendă

astăzi, 12:44

Platforma a pornit din Suceava și Botoșani, înaintea marilor orașe. Pentru șoferi este gratuită, iar service-urile auto se pot înscrie gratuit în perioada de lansare. Un t&ac...