Accident aviatic în Rusia: 44 de morţi şi 8 supravieţitori

Patruzeci şi patru de persoane au murit noptea treuta în aterizarea ratată, pe o autostradă, a unui avion rusesc, în apropiere de aeroportul Petrozavodsk, în Karelia (nord-vestul Rusiei), a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţia RIA Novosti.

"Potrivit ultimelor informaţii, 52 de persoane se aflau la bordul avionului, dintre care 44 au murit iar opt au fost rănite", a declarat un oficial din cadrul ministerului pentru RIA Novosti.

Avionul, un TU-134 aparţinând companiei RussAir, a încercat să aterizeze cu puţin timp înainte de miezul nopţii pe o autostradă, la un kilometru de aeroportul Petrozavodsk, potrivit aceleiaşi surse. În urma impactului, fuselajul aparatului s-a rupt şi avionul a luat foc.

Cadavrele erau împrăştiate pe autostradă, a declarat o sursă aeronautică pentru agenţia Interfax, precizând că avionul nu a lovit clădirile rezidenţiale în încercarea de a ateriza.

Accidentul ar fi putut fi provocat de condiţiile meteorologice nefavorabile, a apreciat directorul aeroportului Petrozavodsk, Aleksei Kuzmiţki, citat de Interfax. O ceaţă densă acoperea regiunea în momentul aterizării avionului TU-134.

Cei opt supravieţuitori ai catastrofei au fost spitalizaţi, unii dintre ei fiind în stare gravă, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, Irina Andrianova, pentru RIA Novosti.

Avionul, care avea la bord 43 de pasageri şi nouă membri ai echipajului, se deplasa pe ruta Moscova-Petrozavodsk, capitala Kareliei.

Cele două cutii negre ale avionului au fost găsite, a anunţat Interfax.

Potrivit agenţiilor ruseşti, un cetăţean suedez a murit în acest accident.

Accidentul este unul dintre cele mai grave din ultimii ani pentru aeronautica rusă, după cel al avionului Tupolev 154 al companiei ruseşti Pulkovo, care s-a prăbuşit în Ucraina în 2006, provocând moartea a 170 de persoane.


Mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...