A prezentat la frontieră un permis fals cu care voia să își găsească de muncă pe tir și s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie R. Moldova şi Ucraina, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, care era fals.

Individul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut, în cursul zilei de vineri, pentru a ieși din țară. Acesta se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.

 

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Bărbatul deţine un permis de conducere valabil, eliberat de către autorităţile din R. Moldova, pe care însă nu l-a prezentat poliţiştilor de frontieră.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că deşi deţinea un permis de conducere valabil, eliberat de autorităţile din R. Moldova, a obţinut permisul cu însemnele autorităţilor din Ucraina, contra sumei de 200 de dolari, cu scopul de a se angaja şofer de TIR în Ucraina.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi  fals material în înscrisuri oficiale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...