A dat foc la bucătăria de vară din joacă!

Un băieţel în vârstă de 5 ani a incendiat din joacă una dintre anexele aflate în gospodăria părinţilor. Pentru stingerea incendiului a fost nevoie de intervenţia pompierilor.

Întâmplarea s-a petrecut marţi, 18 august, în comuna Vlăsineşti. Rămas pentru o clipă nesupravegheat, copilul s-a jucat cu chibriturile incendiind câteva lucruri din bucătăria de vară.

Isprava a fost observată de tatăl său puţin după ora 10.00, când a sunat după ajutor la pompieri întrucât incendiul se extinsese la acoperişul anexei.

La faţa locului s-a deplasat în cel mai scurt timp posibil un echipaj din Garda de Intervenţie Săveni. Ajunşi la locul intervenţiei pompierii au constatat că ardea o parte din acoperişul anexei.

"Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea surselor de pericol au acţionat 4 pompieri şi 3 membrii ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate. Flăcările au distrus cca. 20 m.p. din acoperişul casei", a precizat plutonier Dorina Lupu, subofiter Relatii Publice in cadrul IJSU Botosani.

Pagubele au fost estimate de proprietar la 4.500 lei. Pompierii au salvat casa şi celelalte anexe în valoare de 50.000 lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...