A crescut numarul solicitarilor la Ambulanta Botosani

Numărul solicitărilor la Serviciul de Ambulanţă a crescut in ultimile doua zile. Ieri s-au înregistrat şapte persoane care au avut nevoie de ajutorul medicilor urmare a problemelor de sănătate cauzate de caniculă iar astăzi, până la această oră, peste 10 persoane au apelat la serviciile Ambulanţei.

"Majoritatea persoanelor care au avut probleme şi au apelat la serviciile ambulantei din cauza caniculei au fost din rândul vârstnicilor, în special bolnavii cronici. Zilnic avem cel puţin două trei cazuri de persoane care leşină din cauza căldurii, li se face rău", a declarat Nicuşor Curteanu, şeful SJA Botoşani.

Medicii recomanda persoanelor care suferă de astfel de afecţiuni să nu iasă între orele 10.00 şi 17.00 în stradă deoarece riscurile ca ei să devină victimele caniculei sunt extrem de ridicate.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...