90 la sută din marfa aflată în marile magazine din România provine din import!

După ce în ultimii 26 de ani industria alimentară din România a fost pusă pe butuci, astăzi s-a ajuns la situația ca în marile magazine marfa să provină în proporție de 90% din import. La acest procent contribuie și politica lanțurilor de hipermaketuri care lucrează numai cu furnizori din țările de origine, rareori făcându-și loc și câte un producător român.

Datele provin dintr-un raport al Guvernului condus de Dacian Cioloș, care vrea să ia câteva măsuri pentru a stimula producția locală. Astfel, se dorește înființarea unor lanțuri naționale de mici magazine, aprovizionate cu mărfuri locale, și susținerea micilor inițiative de genul băcăniilor. Din păcate, românii s-au obișnuit să cumpere de la hipermarketuri, fiind foarte greu să își schimbe comportamentul. Guvernul ar putea pune în practică o idee mai veche - închiderea marilor magazine duminica, pentru a-i "îndrepta" pe consumatori să cumpere produse locale.

O altă măsură care trebuie luată urgent de autoritățile locale este de stopare a construcțiilor de noi hipermarketuri în orașe și scoaterea celor existente în afara zonelor urbane.

O altă inițiativă luată în considerare de Guvern este crearea unei asocieri la nivel local, printr-un reprezentant să discute cu producătorii în numele comercianților, aducând astfel față în față retailerii și producătorii pentru o negociere mai consistentă a prețurilor. sursa

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!

astăzi, 07:39

Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...

Alinuța și învățătoarea!

astăzi, 07:15

Învățătoarea:  -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?

Calendar Ortodox, 13 noiembrie 2026: Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza

astăzi, 07:00

Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi e...