Ultima mare răscoală țărănească din Europa avea să zguduie din temelii România anului 1907.
Apăsați de o sărăcie cumplită, furați de moșieri și arendași, păcăliți la împărțeala pământurilor, țăranii din județul Botoșani aveau să pornească o revoltă care a cuprins întregul regat, prăbușind aproape imediat guvernul conservator condus de Grigore Cantacuzino și aducând la putere un guvern liberal sub conducerea lui D.A. Sturdza, cel care a ordonat armatei să reprime nemilos răscoala și să reinstaureze ordinea în Regat.
Cele două personaje care aveau să conceapă planul de acțiune al autorităților erau generalul Averescu, viitorul erou al Primului Război Mondial, ministru de război și IC Brătianu, ministru de interne.
„De mai bine de zece ani noi am îndurat mari încercări, persecuții și am fost speculați și tratați mai rău decât robii (…). Angajamentele nu se respectă niciodată după cum este scris pe hârtie și nouă ni se dă ca hrană (…) mămăligă de popușoi stricați, brânză roșie iute și cu viermi, curechi și castraveți împuțiți, din care cauză cea mai mare parte dintre noi ne-am îmbolnăvit de elagră. (…) Vitele noastre de asemenea niciodată nu au avut imaș suficient, ba chiar nici apă ….” se plângeau țăranii din Flămânzi către prefectul județului Botoșani.
Pe 4 martie 1907 erau uciși primii participanți la răscoală, după ce țăranii și mahalagii atacaseră corpul soldaților ce păzeau bariera de la intrarea în, pe vremea aceea, târgul Botoșani. În urma împușcăturilor, patru oameni au murit și alți șapte au fost răniți.
Reacția armatei a fost violentă, iar, în unele regiuni ale României a devenit aproape sălbatică, sub presiunea arendașilor și proprietarilor de pământ, care intraseră într-o panică soră cu moartea sau voiau pur și simplu să se răzbune pe țăranii răsculați.
De altfel, numărul morților din timpul Răscoalei de la 1907 nu este cunoscut nici până astăzi și probabil că va rămâne necunoscut, deoarece majoritatea rapoartelor oficiale au dispărut fără urmă. Gazetele vremii au avansat cifre uluitoare: Adevărul – 11.000 de morți, Facla – 12.000 de morți.
Unii istorici cred că aceste cifre sunt prea mari și nu reflectă realitatea, dar însemnările generalilor armatei române privind desfășurarea evenimentelor dau fiori pe șira spinării și tind să inducă ideea că ziariștii vremii au estimat corect numărul victimelor.
„Din nenorocire, comandantul Corpului I de armată influenţat de teroarea care cuprinsese pe arendaşii şi proprietarii din Oltenia, a dat din iniţiativa sa ordine foarte severe care aplicându-se au provocat o reacţiune cu adevărat sălbatecă. Au fost incendieri, omoruri, schingiuiri, violuri de femei şi fete, în sfârşit orori.
Cum am aflat de acest lucru, am dat ordin prin telegraf a se pune capăt oricărei acţiuni de reprimare fără aprobarea mea personală şi tot prin telegraf am chemat pe cei doi comandanţi de divizie pentru a le cere socoteală pentru derogarea de la ordinele şi instrucţiunile mele” preciza generalul Averescu în notițele sale.
”Sectorul regimentului 5 roşiori. În Salcia împuşcat 5 capi de răscoală, distrus casele a trei răsculaţi. În Cătunele împuşcat 3 capi de răscoală. În Pristol împuşcat 7, distrus 5 case. În Gârla Mare împuşcat 3, distrus 12 case. În Jiana Veche împuşcat 5, distrus 4 case”, a notat generalul Lambrino în raportul său către superiorii din Ministerul de Război şi Ministerul de Interne.
După 10 zile de măcel, răscoala se stinge.
Sursa: povestilemariinegre.ro