Ultima mare răscoală țărănească din Europa avea să zguduie din temelii România anului 1907.
ApăsaÈ›i de o sărăcie cumplită, furaÈ›i de moÈ™ieri È™i arendaÈ™i, păcăliÈ›i la împărÈ›eala pământurilor, țăranii din judeÈ›ul BotoÈ™ani aveau să pornească o revoltă care a cuprins întregul regat, prăbuÈ™ind aproape imediat guvernul conservator condus de Grigore Cantacuzino È™i aducând la putere un guvern liberal sub conducerea lui D.A. Sturdza, cel care a ordonat armatei să reprime nemilos răscoala È™i să reinstaureze ordinea în Regat.
Cele două personaje care aveau să conceapă planul de acțiune al autorităților erau generalul Averescu, viitorul erou al Primului Război Mondial, ministru de război și IC Brătianu, ministru de interne.
„De mai bine de zece ani noi am îndurat mari încercări, persecuÈ›ii È™i am fost speculaÈ›i È™i trataÈ›i mai rău decât robii (…). Angajamentele nu se respectă niciodată după cum este scris pe hârtie È™i nouă ni se dă ca hrană (…) mămăligă de popuÈ™oi stricaÈ›i, brânză roÈ™ie iute È™i cu viermi, curechi È™i castraveÈ›i împuÈ›iÈ›i, din care cauză cea mai mare parte dintre noi ne-am îmbolnăvit de elagră. (…) Vitele noastre de asemenea niciodată nu au avut imaÈ™ suficient, ba chiar nici apă ….” se plângeau țăranii din Flămânzi către prefectul judeÈ›ului BotoÈ™ani.
Pe 4 martie 1907 erau uciÈ™i primii participanÈ›i la răscoală, după ce țăranii È™i mahalagii atacaseră corpul soldaÈ›ilor ce păzeau bariera de la intrarea în, pe vremea aceea, târgul BotoÈ™ani. În urma împuÈ™căturilor, patru oameni au murit È™i alÈ›i È™apte au fost răniÈ›i.
ReacÈ›ia armatei a fost violentă, iar, în unele regiuni ale României a devenit aproape sălbatică, sub presiunea arendaÈ™ilor È™i proprietarilor de pământ, care intraseră într-o panică soră cu moartea sau voiau pur È™i simplu să se răzbune pe țăranii răsculaÈ›i.
De altfel, numărul morÈ›ilor din timpul Răscoalei de la 1907 nu este cunoscut nici până astăzi È™i probabil că va rămâne necunoscut, deoarece majoritatea rapoartelor oficiale au dispărut fără urmă. Gazetele vremii au avansat cifre uluitoare: Adevărul – 11.000 de morÈ›i, Facla – 12.000 de morÈ›i.
Unii istorici cred că aceste cifre sunt prea mari È™i nu reflectă realitatea, dar însemnările generalilor armatei române privind desfășurarea evenimentelor dau fiori pe È™ira spinării È™i tind să inducă ideea că ziariÈ™tii vremii au estimat corect numărul victimelor.
„Din nenorocire, comandantul Corpului I de armată influenÅ£at de teroarea care cuprinsese pe arendaÅŸii ÅŸi proprietarii din Oltenia, a dat din iniÅ£iativa sa ordine foarte severe care aplicându-se au provocat o reacÅ£iune cu adevărat sălbatecă. Au fost incendieri, omoruri, schingiuiri, violuri de femei ÅŸi fete, în sfârÅŸit orori.
Cum am aflat de acest lucru, am dat ordin prin telegraf a se pune capăt oricărei acÅ£iuni de reprimare fără aprobarea mea personală ÅŸi tot prin telegraf am chemat pe cei doi comandanÅ£i de divizie pentru a le cere socoteală pentru derogarea de la ordinele ÅŸi instrucÅ£iunile mele” preciza generalul Averescu în notiÈ›ele sale.
”Sectorul regimentului 5 roÅŸiori. În Salcia împuÅŸcat 5 capi de răscoală, distrus casele a trei răsculaÅ£i. În Cătunele împuÅŸcat 3 capi de răscoală. În Pristol împuÅŸcat 7, distrus 5 case. În Gârla Mare împuÅŸcat 3, distrus 12 case. În Jiana Veche împuÅŸcat 5, distrus 4 case”, a notat generalul Lambrino în raportul său către superiorii din Ministerul de Război ÅŸi Ministerul de Interne.
După 10 zile de măcel, răscoala se stinge.
Sursa: povestilemariinegre.ro