37 de grade anunțate de meteorologi, la Botoșani. Ce să faci și ce să nu faci pe vreme caniculară

Meteorologii au emis pentru ziua de luni, cod galben de disconfort termic ridicat și caniculă.

Meteorologii au anunțat că mâine, 17 iulie, termometre vor înregistra o maximă de 37 de grade Celsius, fiind emis un cod galben de disconfort termic ridicat și caniculă.  

Conform acestora, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.

Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Botoșani recomandă respectarea mai multor măsuri.  

Ce să faci:

  1. efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
  2. evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00 – 18:00;
  3. purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  4. evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
  5. consumaţi 1,5 - 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
  6. mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
  7. păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
  8. nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  9. creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

 

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:

  1. limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
  2. menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
  3. scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
  4. reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, se recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  1. respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
  2. nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
  3. nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
  4. pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
  5. nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
  6. nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr pe o motocicletă și minora care îl însoțea, răniți de un șofer din Botoșani, neatent la prioritate!

astăzi, 10:34

Doi tineri au ajuns duminică la spital după ce motocicleta cu care se deplasau a fost acroșată de un autoturism, pe raza comunei Udești.  Conform cercetărilor polițiștilor, în ju...

Tânăr din Suceava, depistat la Joldești în timp ce se deplasa cu 129 km/h!

astăzi, 09:55

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 208 C, în localitatea Joldești, au surprins cu aparatul radar un autoturism ca...

Da, se poate! Arbitraj lăudat după meciul Farul - FC Botoșani: „Foarte bun!”

astăzi, 09:40

Duelul de la malul mării a fost unul cu multe ocazii, însă drumul spre gol nu a fost găsit. Cel mai aproape a fost Farul, care a ratat un penalty la finalul primului act prin Denis Alibec. ...