28 februarie, Ziua Protecției din România

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare – pe 28 Februarie - Ziua Protecţiei Civile din România şi pe 13 Septembrie -  Ziua Pompierilor din România.

Particularitatea a apărut în urmă cu 17 ani, când s-a înfiinţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin fuzionarea Grupului de Pompieri cu Inspectoratul Judeţean de Protecţie Civilă.

În acest an, pe 28 februarie, se împlinesc 88 de ani de la legiferarea primelor activităţi de protecţie civilă din România, urmând ca pe 13 septembrie, 173 de ani de la Bătălia din Dealu  Spirii.

În 1933, pe 28 februarie a fost aprobat prin Decretul Regal nr. 468 „Regulamentul de Funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”. Scopul era acela „să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resursele teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”, iar acest  moment este considerat data de naştere a Protecţiei Civile în România.

Numită şi ARMA VIEŢII, având ca deviză motto-ul ”CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA”, Protecţia Civilă este o componentă a apărării naţionale, ce cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acestora.

Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi la „apărare civilă” în 1978 şi la „protecţie civilă” în 1994.

Așadar, în prezent, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către Inspectoratul General şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă și se referă la:

- identificarea riscurilor existente în diferite zone;

- informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare;

- organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă;

- alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului;

- înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor;

- asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, etc.

„Astăzi, gândurile  noastre se îndreaptă spre cei care, acţionând sub deviza „cu viaţa mea apăr viaţa”, se găsesc permanent alături de semenii în suferinţă”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

Saturday, 24 October 2026

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

Saturday, 24 October 2026

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

Saturday, 24 October 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...