25 de polițiști încadrați la IPJ Botoșani prin sursă externă au finalizat stagiul de pregătire profesională (fotogalerie)

Obiectivul acestor activități a fost dezvoltarea capacităților și abilitaților polițiștilor de a trage cu armamentul din dotare, în vederea manipulării acestuia în condiții de siguranță, precum și în situații specifice.

Astăzi s-a încheiat stagiul de pregătire profesională organizat pe parcursul a două săptămâni la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, în cadrul căruia polițiștii Biroului de Pregătire Profesională, sprijiniți de cei ai Serviciul pentru Acțiuni Speciale au desfășurat activități în domeniul instrucției tragerii, cu 25 de polițiștii încadrați din sursă externă la nivelul unității.

După ce au parcurs stagiile inițiale de pregătire practică, prin care și-au însușit cunoștințe și au dezvoltat abilități în domeniile autoapărării, tragerii cu armamentul din dotare și conducerii autovehiculelor cu regim de circulație prioritară, polițiștii recent încadrați au parcurs un nou modul de instruire în domeniul tragerii cu armamentul din dotare, parte a cursului de inițiere.

Obiectivul acestor activități a fost dezvoltarea capacităților și abilitaților polițiștilor de a trage cu armamentul din dotare, în vederea manipulării acestuia în condiții de siguranță, precum și în situații specifice.

Pregătirea inițială și continuă a polițiștilor este parte a măsurilor luate la nivelul instituției pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate pentru cetățeni.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!

astăzi, 15:20

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...