22 APRILIE - ZIUA PAMANTULUI

Întreaga planetă sărbătoreşte Ziua Pământului. Anul acesta, sărbătoarea vine pe fondul a numeroase cutremure şi a exploziei vulcanului islandez.

Momentul iniţial al acestei sărbători este 22 aprilie 1970, iar iniţiatorul ei a fost senatorul american Gaylord Nelson. Simbolul ales pentru această sărbătoare este litera grecească teta de culoare verde pe fundal alb.

În urmă cu 40 de ani, aproximativ 20 de milioane de americani au participat la manifestaţii anti-poluare pe întreg teritoriul Statelor Unite, manifestaţii reunite sub numele de Ziua pământului.

Tot atunci, ca urmare a manifestaţiilor, senatorul American a reuşit să convingă politicienii de adoptarea unei legislaţii corespunzătoare pentru protecţia mediului înconjurător: legea aerului curat, a controlului substanţelor toxice şi a calităţii apei, conform Cotidianul.

Efectul demonstraţiei nu a rămas fără ecou, ci a trezit în opinia publică conştientizarea pericolului poluării, ca una dintre cele mai mari probleme ale omenirii.

De atunci, în fiecare an, manifestare ce se vrea a fi un semnal de alarmă pentru un mediu înconjurător mai curat şi nepoluat.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...