21 de situaţii de urgenţă în mai puţin de 48 de ore!

Forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost solicitate în zilele de 25 şi 26 februarie 2011 să intervină în 21 de situaţii de urgenţă ( 7 intervenţii pentru îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă, 3 incendii, o deblocare de uşă, 10 intervenţii SMURD pentru transportul unor persoane bolnave la spital).

7 intervenţii pentru îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă de pe acoperişurile unor blocuri

Vineri, 25 februarie 2011, şi sâmbătă, 26 februarie 2011, mai mulţi localnici din Săveni şi Dorohoi au cerut ajutorul pompierilor pentru îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă formaţi pe marginea acoperişurilor a 24 de blocuri.

Oamenii erau îngrijoraţi că bucăţile de gheaţă s-ar putea desprinde oricând şi ar putea răni trecătorii sau avaria autoturismele parcate în zonă. Cu ajutorul autoscării mecanice, pompierii au urcat pe acoperişul blocurilor şi au îndepărtat pericolul.

Trei incendii izbucnite în mai putin de 24 de ore

În zilele de 25 şi 26 februarie 2011, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a trei incendii izbucnite la locuinţele unor cetăţeni din municipiului Botoşani şi comuna Orăşeni Deal.

 Pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor au acţionat în total 23 angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de peste 400.000 lei.

Vineri, 25 februarie, puţin după ora 15.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre izbucnirea unui incendiu la locuinţa lui Elenei A., din satul Orăşeni Vale, comuna Curteşti. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detasamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din interiorul unui dormitor. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 85.000 lei.

Pagubele au fost estimate la 2.000 lei. Incendiul a fost provocat cel mai probabil de un aparat electric aflat sub tensiune.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Luca Niculescu, apel către liderii partidelor politice, la o zi după ce a fost desemnat premier: „Sunt deschis la discuții!”

astăzi, 14:58

Noul premier desemnat de președintele Nicușor Dan, jurnalistul Luca Niculescu, a postat marți, 6 octombrie, pe pagina personală de Facebook. Fostul ambasador român la Paris descrie experi...

Deschideți buzunarele! Ne așteaptă prețuri foarte mari la electricitate!

astăzi, 14:22

Sistemul Energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se așteptau foarte mulți, însă trebuie să ne pregătim de o iarnă și de o primăvară 2027 cu prețuri foar...

Călugărul din Botoșani care și-a anunțat sfârșitul: ”Peste trei zile mă duc la Dumnezeu!”

astăzi, 14:11

Călugărul Vitalie, din Botoșani, a trăit între anii 1891 și 1945. Acest cuvios părinte a fost un mare şi tăinuit sihastru român din Muntele Athos. Născut în anul 1891, era d...