19 noiembrie 2020, Ziua Națională fără Tutun

În fiecare an,  în a treia joi a lunii noiembrie, în Romania este celebrată „Ziua Naţională fără Tutun” care are scopul de a conştientiza publicul şi decidenţii politici în legătură cu enorma povară socială (boli/dizabilități/decese premature) generată de consumul de tutun, ca punct de plecare pentru inițierea de  modificări comportamentale și măsuri legislative adecvate.

Fumatul reprezintă un factor de risc suplimentar atât pentru infectarea cu virusul SARS-CoV 2 cât și în dezvoltarea unor forme de boală cu simptomatologie mai severă și prognostic mai rezervat.

Această afirmație este susținută de date ale Organizației Mondiale a Sănătății, Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, SUA, precum și articole din literatura de specialitate.

Fumatul, factor de risc pentru infectarea cu virusul SARS-COV-2

Mecanismul susceptibilității crescute la infecții la fumători este multifactorial și include modificarea apărării structurale și imunologice ale gazdei.

Modificări structurale: Fumul de tutun și multe dintre componentele sale produc modificări structurale în căile respiratorii. Aceste modificări includ permeabilitatea crescută a mucoasei, afectarea clearance-ului mucociliar, modificări ale aderenței agentului patogen, întreruperea epiteliului respirator și inflamație peribronșică și fibroză.

Mecanisme imunologice: fumatul slăbește funcția celulelor imune de apărare a organismului și producerea de anticorpi la oameni și animale.

Fumătorii sunt supuși unui risc mai ridicat de infecție cu virusul SARS-CoV-2 pe cale orală, atunci când fumează țigări (respectiv ating țigara cu mâna neingienizată, apoi duc țigara la gură) sau alte produse din tutun.

În România se înregistrează o prevalență semnificativă a consumului de tutun, peste 5 milioane şi jumătate de fumători.

Studiul GATS România 2018 a arătat că PREVALENȚA CONSUMULUI DE TUTUN ÎN ROMÂNIA ESTE DE 30,7%. Mai mult de 4 din 10 români în vârstă de cel puțin 15 ani fumează 20 sau mai multe țigări pe zi și 3,4% (203.000) din populaţia adultă a României utilizează curent țigări electronice.

Consumul produselor noi de tutun (produsele cu tutun care se încălzeşte şi al ţigărilor electronice se conturează ca o ameninţare la adresa sănătăţii populaţiei, mai ales în lumina celor mai recente date privind impactul pe sănătate al acestor produse (efecte hepatolitice observate în studii experimentale pentru produsele cu tutun care se încălzeşte, respectiv pneumonia de tip chimic pentru ENDS).

În intervalul 2011 – 2018, consumul de tutun în România a crescut cu 14,9%, mai ales prin creşterea consumului în rândul tinerilor din grupa de vârstă 15-24 de ani (cu o creştere relativă de 48,3%) şi al femeilor (cu o creştere relativă de 27%), în condiţiile în care proporţia celor care au avut o tentativă de renunţare la fumat în ultimul an a suferit o scădere relativă semnificativă, comparativ cu 2011 (de 37%), chiar dacă aproape 5 din 10 fumători (48,2%) afirmă  că vor să se renunţe la acest obicei în viitor.

În contextul actualei pandemii de COVID-19, pornind de la riscul suplimentar generat de asocierea dintre fumat și COVID-19, campania din acest an este un apel pentru sănătate prin sloganul: ”COVID-19—UN MOTIV ÎN PLUS PENTRU A RENUNȚA LA FUMAT!”

Scopul campaniei este reducerea prevalenţei persoanelor care consumă tutun, chiar şi  în scop experimental, printr-o informare şi conştientizare cu privire la efectele nocive ale tutunului, indiferent de forma în care este utilizat (produse clasice, produse noi sau ţigară electronică) și la riscul suplimentar generat de asocierea fumatului cu infectarea cu SARS-COV2.

Obiectivele campaniei sunt creşterea numărului de persoane care aleg să nu înceapă să fumeze, precum şi a celor care renunţă la fumat, protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun, prevenirea experimentării unor produse cu tutun promovate ca fiind mai puţin nocive.

În România, Campania cu sloganul ”COVID-19—UN MOTIV ÎN PLUS PENTRU A RENUNȚA LA FUMAT!” este coordonată metodologic de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Așadar, conform dovezilor prezentate mai sus și CONTRAR rezultatelor unor studii preliminare, conform cărora fumatul ar putea avea un oarecare efect protector împotriva infecției cu SARS-CoV-2, la momentul actual, consensul științific la nivel mondial pledează pentru renunțarea la fumat în scopul prevenirii contractării noului coronavirus și scăderii probabilității de dezvoltare a unor forme de boală cu simptomatologie severă și prognostic rezervat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Optimism la USR Botoșani: ”Sperăm să fie un rezultat bun, să fim pe locul trei”! (Foto, Video)

astăzi, 22:06

Echipa USR Botoșani, în frunte cu Cristina Lăcătușu, președintele formațiunii politice la nivel de județ, s-a reunit duminică seara la sediul partidului, pentru a urmări împreună...

Valeriu Iftime, din sediul PNL: ”Nu am nicio emoție că nu suntem pe primul loc la Botoșani!”

astăzi, 21:43

Președintele PNL Botoșani s-a arătat dezamăgit de primele rezultate făcute publice la ora 21.00, dar este încrezător că, la nivel local, liberalii sunt pe primul loc. ”La nivel n...

Doina Federovici îndeamnă la ”atenție la numărarea voturilor”, Cosmin Andrei speră la rezultate ”mult peste ce s-a anunțat” (Foto, Video)

astăzi, 21:27

Social-democrații botoșăneni s-au reunit, la ora 21.00, la sediul partidului din municipiul reședință de județ. Liderii social-democrați au făcut declarații după primele exit-pool-uri, &...