13 septembrie - Ziua Portilor deschise la ISU Botosani!
Stiri Botosani Monday, 13 September 2010 ActualitatePrin acest act eroic, pompierii au apărat tot ceea ce românii au obţinut prin mişcarea revoluţionară de la 1848 – "libertate şi independenţă naţională a poporului român".
Dacă pentru majoritatea armelor a fost stabilită ca zi aniversară ziua înfiinţării acestora, pentru arma pompieri, ziua aniversară are o semnificaţie deosebită, prin faptul că aceasta vine să evoce şi să elogieze faptele de eroism de care au dat dovadă pompierii militari în data de 13 septembrie 1848.
În acea zi, ostaşii Companiei de Pompieri Bucureşti, în frunte cu căpitanul Pavel Zăgănescu, şi-au câştigat gloria în bătălia purtată în Dealul Spirii, împotriva invadatorului străin. În cursul luptei inegale, dar eroice, pompierii, sprijiniţi de celelalte unităţi militare române şi de cetăţeni înarmaţi, au asaltat la baionetă artileria duşmană, capturându-i o parte din tunurile pe care le-au întors împotriva turcilor, provocându-le sute de morţi şi răniţi.
În cartea tradiţiilor de luptă, pompierii militari au înscris şi alte memorabile pagini de istorie. Pe timpul războiului din 1877 – 1878, ostaşii pompieri, constituiţi în baterii de artilerie teritorială sau în coloane de transport muniţii, au contribuit la succesul operaţiunilor militare pentru câştigarea independenţei României. Mândria noastră, a pompierilor militari botoşăneni, rezidă şi din participarea la marele eveniment eroic cu ostaşi din cadrul Secţiei de Pompieri Botoşani, sub comanda locotenentului George Sterie.
Acestor eroi li se adaugă alţii, care, de-a lungul celor 162 de ani de la primul act de eroism al armei, au dat dovadă de curaj şi devotament, plătind cu viaţa lor apărarea semenilor şi a bunurilor acestora în bătălia cu flăcările, apele dezlănţuite sau alte situaţii de urgenţă. Astfel, în această zi, nu-i putem uita pe pompierii militari căzuţi la datorie în bătăliile cu flăcările la Telegean, Mihăileşti, Bucureşti, Cernavodă, Hunedoara.
Cu aceeaşi recunoştinţă au fost şi sunt privite toate faptele deosebite de arme săvârşite de pompierii militari. Integraţi în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii botoşăneni se pregătesc continuu şi desfăşoară o întreagă gamă de intervenţii produse de majoritatea tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă (incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări, calamităţi naturale sau evenimente publice de amploare, determinate ori favorizate de factori de risc specifici). Inundaţiile din vara acestui an a fost una dintre cele mai dificile şi complexe acţiuni de intervenţie a pompierilor botoşăneni. Acţiunea angajaţilor ISU Botoşani s-a materializat în salvarea de la moarte a 267 de persoane, evacuarea din calea apelor a altor 4.420 de semeni. Ca cetăţenii să se întoarcă la o stare de normalitate, pompierii continuă acţiunile pentru reabilitarea zonelor afectate de inundaţii.
PROGRAMUL activităţilor dedicate comemorării a 162 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi Zilei Pompierilor din România
Ceremonialul sărbătoririi "Zilei Pompierilor din România" va fi organizat luni, 13 septembrie, cu începere de la ora 12.00 la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani, strada Uzinei, nr. 3.
În cadrul şedinţei festive vor fi prezentate mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, se va da citire Ordinului de zi pe unitate al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani în care sunt nominalizate cadrele militare recompensate pentru activitatea desfăşurată şi ordinele de avansare în grad înainte de termen a unui ofiţer şi a şase subofiţeri.
Totodată, se va organiza şi "Ziua Porţilor Deschise" la toate toate subunităţile de intervenţie. Familiile cadrelor dar şi cetăţenii vor putea să viziteze unitatea şi subunităţile de intervenţie, precum şi tehnica de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL ISU BOTOSANI
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Noul prim-ministru, anunţat "cam în două săptămâni". PSD ar vrea acum să dea premierul!
Noul Guvern se naşte greu. Preşedintele Nicuşor Dan a discutat azi, rând pe rând, cu liderii partidelor pro-europene, la Palatul Cotroceni. Şeful Statului recunoaşte că există tensi...
Anunț de la AJPIS Botoșani: Când intră banii în luna iunie: alocații, indemnizații și alte drepturi sociale!
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani va plăti la timp beneficiile de asistență socială, în luna iunie, urmare a minivacanței de Rusalii. AJPIS Bo...
BiblioVacanța 2025 – Încep înscrierile pentru Corpul de voluntari!
Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani anunță startul pregătirilor pentru o nouă ediție a programului BiblioVacanța, care va avea loc în perioada 7 iulie – 1 a...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.62 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici